Monica Anisie nu vrea festivități la începutul anului școlar

0
164

Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a precizat marţi seara că a recomandat ca profesorii să fie ajutaţi, după începerea anului şcolar, pentru a putea derula lecţiile de la clasă şi în sistem online de către bibliotecarii, informaticienii sau laboranţii care există în şcoli. „Trebuie să spun că în toată această perioadă şi cât am răspuns personal la linia Telverde pe care o avem la Ministerul Educaţiei, dar şi cât am discutat cu directori şi cu inspectorii şcolari, am recomandat ca profesorul să fie, în această perioadă, ajutat şi de personalul unităţii de învăţământ. Avem în unele unităţi de învăţământ, fie bibliotecar, fie profesor documentarist, informaticieni, avem laboranţi care, în această perioadă, pot ajuta. (…) Există în majoritatea şcolilor şi biblioteca şcolară şi postul de bibliotecar. Cum, în această perioadă, ştim foarte bine, că ordinul comun interzice copilului să mai intre în contact cu foarte multe persoane (…) nu vor mai putea să meargă la bibliotecă. Deci, în felul acesta, colegii noştri ar putea să îi ajute pe profesori„, a declarat Monica Anisie, la Digi 24. Aceasta a mai recomandat ca festivităţile de începerea anului şcolar să fie evitate în această perioadă, dar dacă se vor organiza, totuşi, mai ales pentru elevii din primii ani care nu au mai fost în acea şcoală, să se facă în spaţii deschise şi în aşa fel încât să se păstreze distanţa fizică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.