Consiliul de Administraţie al Spitalului Judeţean l-a numit pe Radu Jipa, pe o perioadă de 45 de zile,  drept noul medic şef al Unităţii de Primire Urgenţe (UPU) din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad. Acesta a înlocuit-o pe Monica Puticiu, care s-a retras din funcție din motive personale. 

„În momentul de față, Unitatea Primire Urgențe este organizată în două circuite distincte – unul pentru pacienții cu COVID-19 și unul pentru pacienții care se adresează spitalului cu alte urgențe medicale. Întreaga echipă depune eforturi mari să preluăm, să investigăm și să tratăm toți pacienții care se prezintă în UPU”, a spus dr. Radu Jipa. 

Astăzi, 17 martie, Radu Jipa a preluat atribuţiile aferente funcţiei de conducere. 

Dr. Radu Jipa e absolvent al Universității de Medicină din Timișoara, este medic primar medicină de urgență și lucrează în UPU Arad din anul 2006.  

Recomandările redacției