sc2„Scienta” a devenit neîncăpătoare vineri seara, când arădenii s-au îngrămădit în librăria de pe Vasile Alecsandri pentru a asista la prelegerea filosofică „Misterele catedralelor gotice”, asigurată de prof. Monica Varga, director al Asociaţiei Noua Acropolă, Filiala Timişoara. Aceasta a vorbit despre structura şi simbolistica acestor catedrale, dezvăluind totodată cine au fost cei care s-au încumetat să le construiască şi care a fost imboldul lor. „Este un subiect care poate să prezinte un interes pur intelectual, ne place să discutăm despre subiecte care într-un fel ne provoacă intelectul, suntem introduşi  într-o euforie generală în momentul în care ne întâlnim cu lucruri care nu se mai regăsesc în realitatea noastră cotidiană. Noi am ales să vorbim despre acest lucru din motive variate. Întâi, am considerat că se regăsesc şi în acest moment al istoriei lumii occidentale câteva valori care pot fie un real sprijin pentru noi acum(…). Un scop este acela de a vă trezi mai mult interesul. Eventual, puteţi răscoli  să vedeţi dacă se regăsesc în această librărie idei, cărţi care să vorbească mai mult despre catedrale. Pe de altă parte, vreau să ne gândim dacă ceea ce i-a impulsionat pe constructorii catedralelor poate să reprezinte un stimul şi pentru noi, nu neapărat să construim catedrale, dar să construim lucruri care să rămână, să fie durabile, să fie suficient de importante pentru ca ceilalţi, cei care vor veni după noi peste 1000 de ani, peste 700 de ani să spună  «uite, a existat o perioadă în Arad, în România, în Timişoara, un moment în care oamenii au trăit un avânt, un elan spiritual remarcabil şi au construit ceva». De aceea am propus acest subiect, să vedem ce anume a declanşat construirea catedralelor, ce a însemnat acest moment pentru istoria Europei Occidentale şi în ce măsură călătorind şi vizitând unele catedrale putem să avem o experienţă specială şi să nu ne lăsăm cuceriţi doar de turismul superficial.”, a spus prof. Monica Varga.

Evenimentul a fost organizat de Mişcarea Arădeană, în parteneriat cu Asociaţia Noua Acropolă şi cu Asociaţia Pro Urbe, făcând parte din seria „Serile Mişcării Arădene”. Cu această ocazie, cei care au asistat au putut afla mai multe detalii despre „Cursul introductiv de filosofie şi psihologie” al Asociaţiei Noua Acropolă, curs care începe luni, la ora 18.00, în sala „Concordia” a Bibliotecii Judeţene „A.D. Xenopol” din Arad, dar şi despre activităţile Mişcării Arădene. „Mulţumim celor care au venit la evenimentele noastre şi vă aşteptăm în continuare! Cred că şi anul acesta vom avea multe evenimente interesante şi multe surprize pe care nu vi le spunem de acum, dar sperăm ca de fiecare dată să le descoperiţi împreună cu noi”, a adăugat, la final, Adela Cristea.

Recomandările redacției