Anchetatorii au găsit noi probe în apartamentul olandezului Visscher Joop. Și azi au avut loc percheziții la acel apartament iar în același timp autoritățile din Olanda au descins la locuința bărbatului, conform capital.ro. 

În urma probelor luate de anchetatori s-a descoperit că olandezul ar fi întreținut relații sexuale în apartamentul închiriat în București. Deocamdată nu se știe dacă este vorba de un abuz și în acest caz, dar perchezițiile au continuat și în cursul zilei de astăzi. În același timp autoritățile olandeze au descins la locuința bărbatului, scrie antena3.ro.

Visscher Joop a mai fost în România de două ori, între 2016 și 2019.

Acesta a intrat pe teritoriul țării noastre pe 18 septembrie și a părăsit țara de pe aeroportul Otopeni, sâmbătă 21 septembrie, în cursul după amiezii, cu un avion spre Olanda.

Joop Visscher a venit în România de patru ori până acum, începând cu anul 2016. Autoritățile române au confirmat că acesta este pedofilul olandez care a ucis-o cu bestialitate pe micuța Mihaela Adriana Fieraru, în vârstă de 11 de ani. Copila se întorcea de la școală, iar pe drum a fost luată cu mașina de cel care avea mai târziu să o sugrume, scrie capital.ro.

Primele detalii transmise de mass media au fost unele eronate și l-au indicat pe jurnalistul Johannes Visscher ca fiind posibilul asasin. Despre acesta s-a spus că era profesor de literatură și că își petrecea mult timp alături de cei mici. Doar că acest olandez nu a avut nimic de a face cu teribila crimă.

Vorbea patru limbi

Acesta avea și propria companie, fondată în ianurie 2018, De Cloudspecialisten care ajuta clienții cu transformarea digitală în cloud prin utilizarea Office365, Microsoft Azure și .Net.

Așadar pedofilul era un specialist în IT și a lăsat urme foarte multe pe internet întrucât avea conturi peste tot. Însă niciunul dintre profilurile sale nu dă de bănuit că ar fi o bestie. Mai mult, pe Linkedin are peste 500 de prieteni, mulți recomandându-l pentru abilitățile sale profesionale.

Visscher vorbea și mai multe limbi străine: engleză, franceză și papiamento. Papiamento sau Papiamentu este o limbă creolă vest-iberică vorbită în Indiile de Vest Olandeze și considerată a fi derivat dintr-un amestec de portugheză, iudeo-portugheză, spaniolă, iudeo-spaniolă, limbi africane, limbi Indigene, engleză și olandeză.

Recomandările redacției