Moș Crăciun a adus daruri cu avionul, pentru copiii din centrele de plasament arădene (foto)

0
338

Zeci de copii din centrele de plasament l-au primit pe Moș Crăciun…la Aeroportul Arad. Moșul n-a venit pe furiș de sărbători, ci în zbor, spre bucuria celor mici.

Astfel, la final de săptămână, copiii din centre au așteptat cursa specială pe Aeroport, Moș Crăciun apelând la avion ca să își transporte darurile.

A venit încărcat pentru toți cei 120 de copii din sistemul rezidențial de protecție al DGASPC Arad. L-au așteptat să aterizeze pe pistă, cu nerăbdare și cu mari emoții, copiii din Casele de Tip Familial din Lipova, Casele de Tip Familial din Sântana, Centrul de Criză Arad și Centrul de Plasament Oituz.

„Pentru noi este o mare bucurie să îi vedem pe copiii noștri așteptându-l pe Moș Crăciun să ajungă la ei într-un mod cu totul inedit, cu avionul . Pentru mulți dintre ei este cu adevărat o surpriză, cu această ocazie au putut  să viziteze un aeroport adevărat, și chiar să vadă de aproape avioanele staționate la sol. Le mulțumim celor care au avut această inițiativă care i-a bucurat foarte mult pe toți copiii“, susține Erika Stark, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

Demersul de a-l aduce pe Moș Crăciun la întâlnirea cu copiii din sistemul public de protecție cu un avion ultraușor aparține pilotului – instructor arădean Sebastian Bene care, ajutat de alți piloți și lucrători în aviație din Statele Unite ale Americii, Olanda, Germania, Franța, Elveția, Serbia, Austria și Ungaria, a făcut posibil ca sacul Moșului să se umple de daruri pentru copiii fără familii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.