Moş Crăciune mi-aş dori

0
198

E clar, vin sărbătorile şi fiecare dintre noi are dreptul să viseze la o dorinţă mai acătării, la un cadou mai special. Unul care să nu fie neapărat de pus la brad (cu b mic), ci mai general, care vizează societatea, că doar aşa ar trebui să fim, în slujba societăţii.
Aşa că, dacă tot e să visăm, eu îmi doresc ca pe unele străzi din municipiu să se amenajeze o pistă pentru pietoni. Dar numai pentru pietoni. Undeva în paralel cu pista de biciclişti. Asta ca să ne simţim şi noi, pietonii – clasă socială în care mă încadrez şi eu – că putem să mergem
liniştiţi şi în siguranţă.
Anticipez replica dumneavoastră: bun, şi trotuarul!? Păi, aici e problema. Trotuarele Aradului nu prea mai sunt ale pietonilor. Trecem peste starea deplorabilă a unor trotuare, de parcă ar trebui să fii finalist la „Românii au talent” ca să poţi străbate cu pantofi cu tocuri – femeile şi ciudaţii, desigur – o sută de metri. Pe timp de ploaie, trecem la ope­raţiunea „capra neagră”, săltând printre bălţile care acoperă strategic gropile.
Dar, să admitem că există şi trotuare impecabile, fie pavate, fie asfaltate. Atunci intervine altceva. Cu toate că sunt trasee special amenajate, cu pretenţii – aş zice că exagerate – de piste, pe care să ruleze cicliştii. Trec peste faptul că multe din aşa-zisele piste au aceleaşi „beteşuguri” ca trotuarele – adică gropi, denivelări, capace de canal prost amplasate –, trec şi peste ideea că de multe ori pseudopistele sunt blocate de maşini parcate sau chiar cele aflate în trafic. Dar asta nu justifică faptul că mulţi ciclişti uzurpă pietonii, călărind efectiv trotuarele, clacsonând, vociferând sau plescăind conspirativ. Şi dacă, Doamne fereşte n-apucă pietonul să se dea la o parte din timp, apăi mai şi primeşte câte-o blagoslovire, „Nu vezi, dom’le, că vin?” fiind dintre cele mai simple şi mai domestice. Asta de parcă – mai nou că, deh, ne-am europenizat – bicicliştii ar fi ceva castă intangibilă, cu nenumărate drepturi, dar cu puţine obligaţii.
Şi, în final, dacă trotuarul e cât de cât nivelat şi liniştit atunci mai apare şi câte-un ţurţoi de rahat de câine, strategic amplasat astfel încât să fie cu greu ocolit pentru că de o parte rişti să te freci de omniprezentele plăcuţe inscripţionate ba cu „Monument istoric”, ba cu „Atenţie, cade tencuiala!” (într-o pondere de 9 la 1 în favoarea celei de-a doua categorii), ba să te freci de maşinile parcate, care şi ele călăresc câte jumătate din trotuar.
Şi-atunci, nu merită şi noi, pietonii, iubitori de mers pe jos, o pistă a noastră? Una în care să putem şi noi să mergem liniştiţi în treburile noastre? Eu zic că da! Sau, parafrazând, oare Moş Crăciun nu ne-ar putea aduce şi nouă un cadou mai special: un oraş mai civilizat, în care să ne respectăm între noi şi, mai ales, să fim respectaţi de autorităţi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.