Moș Nicolae a fost sărbătorit cu alcoolemii record

0
301

Duși de valul sarbătorilor de iarnă, câțiva dintre arădeni au intrat poate puțin prea tare în spiritul sărbătorilor. Aceștia au petrecut, s-au simțiț bine și, în loc să meargă fiecare acasă pe jos sau duși de altcineva, unii au ales să se urce la volan și să plece cu mașinile.

Polițiștii arădeni cercetează acum doi bărbați care, la sfârșitul săptămânii trecute, au fost implicați în evenimente rutiere fără victime, fiind sub influența alcoolului.

Astfel, primul incident a avut loc încă din primele ore ale dimineții. Mai exact, în dimineața zilei vineri, 6 decembrie a.c. Atunci, un bărbat de 35 de ani, din Macea, a încercat să dea cu spatele, el fiind la volanul mașinii sale, dar a reușit să intre în coliziune cu un autoturism parcat. Incidentul a avut loc pe raza localității Curtici, iar în urma testării cu aparatul alcooltest a rezultat o alcoolemie de 0,96 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

O zi mai târziu, sâmbătă seara, în data de 7 decembrie a.c., un arădean de 52 de ani a condus un autoturism pe strada Ștefan Tenețchi. El a reușit de asemenea să fie implicat într-un eveniment rutier, dar care din fericire nu a fost cu victime. Testarea cu aparatul alcooltest care a urmat a relevat o alcoolemie de 1,12 mg./l. alcool pur în aerul expirat.

Celor doi conducători le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei, pe numele lor fiind întocmite dosare penale pentru conducere sub influența alcoolului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.