Moş Nicolae a venit cu primul lot de tablete la Inspectoratul Şcolar

0
463

Se tot vorbeşte în această perioadă, despre elevii care nu au posibilitatea de a participa la orele on line, din cauză că le lipsesc atât tabletele sau laptopurile cât şi conexiunea la internet.
Astfel, în conformitate cu prevederile Ordinului nr. 4.738 din 2020 privind aprobarea necesarului de dispozitive electronice cu conexiune la internet, precum şi a criteriilor de repartizare a acestor dispozitive achiziţionate prin Programul naţional „Şcoala de acasă”se asigură necesarul de 250.000 de dispozitive electronice cu conexiune la internet, elevilor fără posibilităţi. Acestea sunt achiziţionate prin Programul naţional „Şcoala de acasă“ şi vor fi repartizate elevilor din învăţământul primar, gimnazial şi secundar, forma de învăţământ de zi şi cu frecvenţă (respectiv clasa pregătitoare, clasele I-XII, şcoala profesională), înmatriculaţi, la început de an şcolar, în unităţi de învăţământ preuniversitar de stat. Beneficiarii vor fi elevii care provin din medii defavorizate, ale căror familii nu deţin niciun dispozitiv electronic cu conexiune la internet, precum şi pentru elevii care nu deţin în folosinţă personală un dispozitiv electronic cu conexiune la internet.
Așa cum am declarat anterior, prin acest program județului Arad îi revin 4918 tablete cu conexiune la internet. Azi, 04.12.2020, a sosit primul transport de tablete, iar în zilele următoare va continua sosirea acestora. Momentul acesta îmi permite să transmit public cu certitudine că la începutul săptămânii viitoare, după recepția calitativă și instructajul făcut directorilor unităților de învățământ, privind utilizarea acestora, tabletele vor ajunge în școli. Ele vor fi distribuite elevilor în urma încheierii unor contracte de comodat . Odată cu distribuirea tuturor celor 4918 tablete vom acoperi nevoia de dispozitive electronice în baza fundamentării făcută de către unitățile școlare din județul Arad. În numele beneficiarilor acestei investiții, doresc să mulțumesc atât Guvernului României, cât și Ministerului Educației și Cercetării pentru finalizarea acestei acțiuni”, a declarat inspectorul școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Arad, prof.Marius Sorin Göndör.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.