LavrovNumai într-o singură circumstanță ar putea să medieze Rusia criza din Ucraina, a subliniat Lavrov. ‘Doar dacă ni se va cere acest lucru, dar, din câte am înțeles, nu este necesară o astfel de asistență’, a adăugat el.

Reprezentantul Ucrainei la Comunitatea Statelor Independente (CSI), Ivan Buneciko, a declarat anterior că Ucraina nu are nevoie de asistență internațională pentru a rezolva situația creată în urma protestelor antiguvernamentale în masă.

Violențele au reizbucnit duminică în Ucraina, după o nouă mobilizare a manifestanților proeuropeni, simpatizanți ai opoziției, pe fondul schimbării legislației ucrainene în sensul înăspririi pedepselor pentru participarea la acțiuni în masă.

Apelurile la calm adresate manifestanților de către liderii opoziției ucrainene relevă că situația riscă să le scape de sub control, a declarat, marți, ministrul rus de externe, făcând referire la apelurile lansate de către liderul partidului Udar (Lovitura) Vitali Kliciko. De duminică, la Kiev, pot fi văzute scene de gherilă urbană, între elemente radicale din rândul protestatarilor și forțele de ordine. Primii îi atacă cu pietre și fumigene pe scutieri, care răspund la rândul lor lor cu gaze paralizante și asurzitoare. Zeci de răniți se înregistrează de ambele părți.AGERPRES/

Recomandările redacției