Moțiunea de cenzură a căzut, iar Cîțu rămâne premier

0
252

Camera Deputaţilor şi Senatul s-au reunit în şedinţă comună, marţi, pentru a dezbate şi vota moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată „România eşuată. Recordul ‘fantastic’ al Guvernului Cîţu”. Moţiunea a strâns doar 201 voturi din cele 234 necesare.

După ce a scăpat de moțiunea de cenzură depusă împotriva sa, prima de când este premier, Florin Cîțu i-a convocat pe miniștri într-o ședinţă de Guvern, conform rtv.net.

Premierul Florin Cîţu a afirmat, la finalul dezbaterilor din Parlament asupra moţiunii de cenzură, că social-democraţii sunt îngrijoraţi de sărăcia din România, dar poartă ”cămăşi scumpe şi ceasuri care costă cât un apartament”. ”Domnilor de la PSD, ce-mi place mie când vă îngrijorează sărăcia din România, cu cămăşi scumpe şi ceasuri care costă cât un apartament şi staţi şi vă îngrijorează sărăcia din România. Domnule Ciolacu, oamenii deja ştiu, s-au hotărât şi vă spun să plecaţi acasă”, a afirmat premierul.

„Domnule Orban, au și colegii dvs dreptate să vă ceară demisia. Câte alegeri să mai pierdeți până să plecați? Cât să mai suporte românii până să și dea Orban demisia?

Domnule Barna, dupa ziua de duminică vă cred că nu mai știu cum vă cheamă nici cu buletinul. dar stați fără grijă, doar 0 vă desparte de infinitul de până la cer.

Domnule Cîțu, în caz că ați crezut că v am uitat.. mai aveți tupeul să stați cocoțat acolo și să le spuneți românilor cât de bine o duc? Să le spuneți cât de bine trăiesc cu doi lei în plus pe zi? Să le spuneți agricultorilor cât de fericiți sunt că își aruncă legumele pe câmp? Sau antreprenorilor care nu au văzut un leu de la guvern?

Domnule Cîțu, aroganța nu vă ajută la nimic, dimpotrivă. Uitați-vă la istoria colegilor al cărui președinte vreți să fiți?

Toată gașca de PDL-iști care sunt în spatele dvs au plesnit de aroganță și au pierdut. Reveniți pe pâmânt.

Apropo, domnule încă premier, știți cât va plăti fiecare nou născut? 2.500 de euro. E datoria cu care pornesc în viață.

Domnule Orban, să vă ascundeți de DNA. Ați furat sute de milioane de euro. În doar un an și jumătate ați ajuns să puneți în genunchi statul de drept. Ați revocat ilegal avocatul poporului. Ați călcat în picioare Constituția. În cancelariile europene se vorbește despre România ca despre ultimul stat. Ați călcat în picioare dreptul bolnavilor la tratamente. Ați oprit vaccinul la marginea marilor orașe. Ați distrus încrederea în campania de vaccinare.
E suficient răul făcut. Acest guvern trebuie să plece acasă astăzi”, a declarat Ciolacu în Parlament.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.