După ce ședința Parlamentului dedicată moțiunii de cenzură a fost suspendată, luni, la prânz, din cauza absenteismului major (170 parlamentari prezenți față de 233 necesari), ședința s-a reluat la ora 15.30. Nici după a doua numărătoare nu s-a atins cvorumul de ședință. Au fost prezenți în sală 226 de senatori și deputați.

Ședința a fost închisă. Moțiunea de cenzură nu s-a mai dezbătut și nu se mai votează, astfel, în sesiunea extraordinară. .„Am procedat la verificarea întrunirii cvorumului legal în vederea exprimării votului asupra ordinii de zi și a sesiunii extraordinare, acesta fiind de 226. Întrucât am constatat inexistența cvorumului nu am putut proceda la supunerea la vot a sesiunii extraordinare. Vă mulțumesc, declar ședința închisă”, a spus președintele Camerei Deputaților, Marcel Ciolacu.

Recomandările redacției