Întrucât multe companii duc lipsă de forță de muncă, unele firme angajează deja cetățeni străini. Așa se face că, de această dată, autoritățile au început să verifice angajatorii, dacă sunt în regulă în ceea ce privește legislația referitoare la încadrarea cetățenilor străini din state non UE, pe piața muncii din România.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a participat la o campanie de verificare a angajatorilor arădeni, în acest sens. Cei mai mulți patroni de firme verificați de ITM au fost depistați cu nereguli.

Campania s-a derulat la nivel național, sub coordonarea Inspecției Muncii și a avut, ca de fiecare dată, un dublu rol, atât de informare cât și de control.

„Angajatorilor li s-a readus în atenție că au obligația să obțină aviz de angajare de la Serviciul pentru Imigrări al județului Arad, înainte de încheierea contractului individual de muncă și evident, înainte de primirea la muncă a cetățenilor străini non UE. Deși timpul dedicat acțiunii a fost relativ limitat, inspectorii de muncă au reușit în cele cinci zile de campanie să verifice un număr semnificativ de angajatori.

S-a urmărit cu precădere identificarea cazurilor de muncă nedeclarată prestată de străini, dacă acestora le este garantat în plată salariului de bază minim brut pe țară precum și dacă sunt respectate dispozițiile legale care reglementează timpul de muncă și de odihnă“, au concluzionat autoritățile

La 90% din angajatorii verificați au fost constatate neconformități. Este nevoie de mai multă aprofundare și implicare, atât din partea angajatorilor cât și a lucrătorilor, care să asigure creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța respectării prevederilor legale care reglementează angajarea străinilor pe piața muncii.

Astfel, s-au dispus măsuri de remediere a deficiențelor constatate, măsuri necesar a fi duse la îndeplinire în termenul stabilit, pentru diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea regimului străinilor pe teritoriul României.

Patronii de firme trebuie să știe că, neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse atrage răspunderea contravențională, amenzile de care sunt pasibili fiind cuprinse între 5.000 și 10.000 de lei.

Recomandările redacției