Mulţi arădeni confundă canalizarea cu coşul de gunoi

0
732
  • Întreţinerea sistemului de canalizare devine pe zi ce trece o misiune tot mai grea

Compania de Apă Arad a realizat investiţii uriaşe în ultimul timp atât în judeţ cât şi în municipiu. Au fost vizate în principal investiţiile în staţiile de epurare, reţelele de apă şi canalizare, reabilitarea reţelelor din municipiu începând cu Calea Aurel Vlaicu, însă cea mai spinoasă problemă o reprezintă întreținerea sistemului de canalizare. Conductele vechi, ploile, creşterea debitului, şobolanii au deteriorat în timp sistemul de canalizare al oraşului. Cel mai mare duşman însă îl reprezintă lipsa de educaţie a cetăţeanului, care confundă de cele mai multe ori canalizarea cu coşul de gunoi, uitând că indolenţa sa ar putea paraliza fără probleme un întreg cartier. În sistemul de canalizare au fost găsite printre altele păpuşi, perne, mâncare care conţine oase, plapume, beţigaşe de urechi sau şerveţele umede. „O problemă cu care se confruntă colegii mei este întreținerea sistemului de canalizare, care devine pe zi ce trece o misiune tot mai grea, deoarece foarte mulți arădeni confundă canalizarea cu coșul de gunoi. Singura măsură care poate fi luată în acest sens este să apelăm la bunul simţ al cetăţenilor, să înţeleagă faptul că răul se răsfrânge asupra tuturor. S-au găsit în reţelele de canalizare până şi plapume, însă cel mai mare duşman îl reprezintă şerveţelele umede. Acestea nu se degradează, din contră se lungesc foarte mult, se adună în cantităţi uriaşe şi poate paraliza canalizarea chiar pe mai multe străzi“, ne declară ing. Vasile Borha, director operaţional în cadrul Companiei de Apă Arad.
Angajații Companiei de Apă Arad scot periodic cantități impresionante de materii și materiale care nu ar avea ce să caute în rețeaua de preluare a apelor uzate. Reprezentanții Companiei au găsit în special șervețele umede, scutece pentru copii, obiecte de lenjerie, materiale de igienă personală sau pungi aruncate în rețeaua de canalizare. Toate aceste materiale obturează conductele, reduc capacitatea de preluare a apelor uzate menajere și pot cauza blocarea stațiilor de pompare.
Compania de Apă Arad trage, încă o dată, un semnal de alarmă și solicită arădenilor să aibă grijă ce aruncă în vasul de toaletă. E strict interzis a se arunca în vasul de toaletă orice alte materiale, în afară de hârtia igienică.
Reabilitare la Ineu
În 2018, Compania de Apă Arad a recep­ționat două stații de epurare la Ineu și la Pecica, rețele de apă și canalizare în Ineu, Pâncota, Șiria și Galșa și au fost demarate lucrările de canalizare pe Calea Aurel Vlaicu în municipiu. Recepţia finală pentru staţia de tratare a apei, frontul de captare şi rezervorul de apă au fost executate prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu” în Ineu, iar valoarea finală a contractului de lucrări a fost de 8,344,873 lei. „În cadrul contractului
s-au executat următoarele: reabilitarea Staţiei de Tratare a Apei, reabilitarea Frontului de Captare Apă Potabilă şi a unui număr de cinci puţuri şi înlocuirea întregii instalaţii hidraulice, cu refacerea alimentării castelului de apă pe conducta separată de conducta de plecare pe o lungime de 1,8 km“, susţine Vasile Borha.
Investiţie uriaşă la Pecica
Recepţia finală pentru Staţia de Epurare Pecica a fost executată prin Programul Operaţional Sectorial „Mediu”, valoarea finală a contractului de lucrări fiind de 15.179.640 lei. În cadrul contractului s-au executat reabilitarea Staţiei de Tratare a Apei, reabilitarea Frontului de Captare Apă Potabilă şi a unui număr de cinci puţuri şi înlocuirea întregii instalaţii hidraulice, cu refacerea alimentării castelului de apă pe conducta separată de conducta de plecare pe o lungime de 1,8 km.
Un an plin de lucrări
Compania de Apă a mai realizat recepţia la terminarea lucrărilor pentru reţelele de apă şi canalizare din Ineu, Pâncota, Şiria şi Galşa. Valoarea totală este de 62.117.651,55 lei. Contractul a vizat construirea unei staţii de epurare care să deservească un număr de 13.500 locuitori echivalenţi la un debit mediu de 2.962 mc/zi.
Aradul, cea mai bună apă din ţară
Având în vedere starea precară a canalizării oraşului, realizată înainte de anul 1970 şi nemodernizată de atunci, Compania de Apă a demarat lucrări de reabilitare a reţelelor pe Calea Aurel Vlaicu, valoarea totală a contractului fiind de 11.196.810,76 lei. „Contractul de lucrări vizează reabilitarea reţelelor de canalizare pe două mari artere, astfel: 2.635 m pe Bulevardul Revoluţiei, tronson Podgoria – Piaţa Avram Iancu şi 2.315 m pe Calea Aurel Vlaicu, tronson Piaţa Gării – Calea 6 Vânători şi tronson Piaţa UTA – Făt Frumos şi se vor executa în mai multe etape“, susţine Vasile Borha.
Prima etapă de lucrări a fost demarată pe Calea Aurel Vlaicu, tronson cuprins între Biserica Greco-Catolică UTA şi Strada Vasile Conta, zona de spaţiu verde şi constă în introducerea de tuburi ceramice şi realizarea racordurilor aferente.
Colaborare Arad – Szeged
De asemenea, tot anul acesta, proiectul depus de Compania de Apă Arad alături de Compania de Apă Szeged, Ungaria a fost acceptat la finanțare europeană în cadrul Programului INTERREG RO-HU. Proiectul „Îmbunătățirea managementului calitativ al râurilor transfrontaliere: Criș, Mureș, Tisa”, a cărui valoare totală este de 4.060.327,24 euro, are ca scop protecția comună și utilizarea eficientă a valorilor și resurselor comune.
„La sfârșitul anului 2017, Compania de Apă Arad a aplicat alături de Compania de Apă Szeged, Ungaria pentru a obține finanțare prin acest proiect, obiectivul principal fiind investiția în sectorul apei pentru a îndeplini cerințele aquis-ului comunitar în domeniul mediului. Acțiunile sunt legate de investiții și acțiuni integrate – protejarea în comun a bazinelor hidrografice și actiuni de monitorizare, pentru a îmbunătăți calitatea apei și pentru a asigura utilizarea durabilă a resurselor de apă“, ne-a declarat Vasile Borha.
În cadrul acestui proiect, Compania de Apă Arad propune îmbunătățirea calității apei râurilor Mureș și Crișul Alb în patru puncte de măsurare, prin investiții la patru stații de epurare.
Compania de Apă Arad va mai pune în funcțiune Stația de Epurare de la Gurahonț şi va reabilita Stația de Epurare de la Lipova. Totodată staţiile de epurare din Arad şi Ineu vor fi dotate cu echipamente necesare pentru procesul tehnologic.

Adrian Cotuna

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.