Ceva mai bine 16% dintre românii care s-au prezentat la vot în primele trei ore al Referendumului pentru redefinirea familiei s-au înscris pe listele suplimentare!

Până la ora 10.00, un număr de 177.941 de români au venit să își exprime opțiunea la referndum, potrivit datelor centralizate de BEC.

Dintre aceștia, 29.348 de votanți au fost înregistrați pe listele suplimentare, aproximativ 16,5% din totalul votanților.

După modificările operate de Guvern prin ordonanță de urgență, temerile ONG-urilor sunt că se încearcă fraudarea prezenței tocmai prin înscrierea pe listele suplimentare – nu mai contează câte buletine de vot ajung efectiv în urne, ci câți oameni se înscriu în listă.

Prezența la vot până la ora 10.00 a fost de 0,97%, potrivit BEC. Pentru ca referendumul să fie validat, este necesar să fie depășit pragul de prezență de 30%.

Județele cu cea mai susținută prezență la vot au fost: Bihor (1,61%), Dâmbovița (1,35%), Caraș-Severin (1,35%) și Olt (1,31%). În Teleorman, prezența a fost de 1,12%.

În Capitală, prezența a fost sub media națională la ora 10.00, de doar 0,85%.

Recomandările redacției