Munca la distanță, deja la modă în Arad

0
311

După o perioadă atât de lungă de trai în condiții de pandemie, nu cred că există persoană care să nu se întrebe la ce ne vom întoarce după ce problema va fi rezolvată. Studiile arată că angajații, deși sunt momentan destul de sătui de stat în case, preferă totuși, pe termen lung, o muncă hibridă sau la distanță. Elevii au prins gustul cursurilor online, atât de populare peste hotare, asta deși s-au făcut mari eforturi printre profesori pentru a se deprinde cu acest fel de a preda. În societate și printre instituții, a prins avânt digitalizarea serviciilor publice și private.


Ce putem spune în legătură cu Aradul nostru de zi cu zi? Dacă în orașe mai mari din țară, precum București, Cluj-Napoca sau Timi­șoara, piața serviciilor este mult mai dez­voltată, cred că și Aradul a început să ia în serios munca la distanță. Cei mai mulți dintre cunoscuții mei au muncit de acasă în perioada pandemiei și sunt destul de satisfăcuți de ceea ce au reușit să realizeze. Cel mai important este însă că majoritatea nici nu vor să se întoarcă la modul total inflexibil de a munci de dinainte de pandemia COVID-19.


Nu cred că ne vom întoarce sau ar trebui să ne întoarcem la un program de muncă sau studiu total lipsit de flexibilitate. Deși este dezirabil să avem măcar opțiunea de a avea un spațiu disponibil pentru a munci la sediul firmei sau al instituției, angajații nu sunt neapărat mai productivi atunci când o fac.

În fond, sunt numeroase noi instrumente prin care proiectele, munca de echipă și, mai ales, comunicarea se pot face la fel de bine, ba chiar mai bine, din confortul domiciliului personal. Nu trebuie decât să ne familiarizăm cu aceste instrumente și să le folosim mult mai des decât le foloseam până acum.


Este adevărat, desigur, că nu oricine poate munci de la distanță. Unele domenii de activitate nu vor permite niciodată acest fel de a munci sau de a presta servicii. Este adevărat și că mulți locuiesc cu familiile în spații prea mici pentru a se putea concentra sau sunt nevoiți să împartă calculatoarele cu alți membri ai familiei. Pe termen și mai lung, însă, se vor găsi soluții și pentru aceste persoane, de la apartamente mai mari, în cazul celor mai norocoși, la o mult mai bună gestionare a timpului și noi servicii pentru a purta grija celor mici. În caz contrar, există mereu, așa cum am amintit, soluția deplasării la birou.


În concluzie, pandemia a arătat că se poate, și în Arad, munci foarte bine de acasă atunci când munca este de o asemenea natură. Firmele și instituțiile au făcut în timp scurt demersuri pentru a facilita acest tip de lucru, spre satisfacția celor angajați. Provocarea este de a reuși să (ne) demonstrăm că știm să ne facem datoria la fel de conștiincios ca și când am fi la birou, metodă prin care vom face un adevărat salt la un alt tip de societate. Nu în ultimul rând, trebuie să arătăm că am învățat să comunicăm cu adevărat altfel decât în absolută proximitate, în raporturile de serviciu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.