După greva muncitorilor din ultima lună, compania Astra Rail Industries se apără acuzând disputele dintre sindicatele rivale din cadrul companiei.

„Compania își manifestă îngrijorarea cu privire la greva ilegală organizată începând de săptămâna trecută, care periclitează operațiunile companiei în România și, mai ales, are un impact negativ asupra angajaților noștri. Înțelegem faptul că angajații sunt nemulțumiți de lipsa creșterilor salariale și ne manifestăm sprijinul în raport cu această nevoie a lor. Menționăm că ne-am dorit ca salariile să crească încă de anul trecut, dar acest lucru a fost împiedicat de disputele existente între sindicatele rivale.

În luna februarie 2020, am început procesul oficial de negociere pentru un nou Contract Colectiv de Muncă cu partenerii noștri. Din păcate, am fost nevoiți să abandonăm aceste negocieri atunci când un nou sindicat a început acțiuni în justiție împotriva sindicatelor existente, cu privire la drepturile de reprezentare în companie. În urma consultărilor cu avocații noștri, am fost notificați că nu este posibilă negocierea unui nou Contract Colectiv de Muncă pe durata acestui proces” , se arată într-un comunicat de presă al Astra Rail Industries.

412 angajați sunt pârâți  într-un proces privind organizarea și participarea la o grevă ilegală. Zeci s-au prezentat, ieri, în fața Tribunalului Arad. În final, s-a dat și soluția pe scurt: Instanța a dispus repunerea pe rol a cauzei, cu citarea părților. A desemnat aleatoriu un curator special care va asigura reprezentarea pârâților și a stabilit termen de judecată data de 17 iunie 2021, ora 13”.

Recomandările redacției