Municipalitatea mărește impozitele pentru clădirile degradate

0
408

Scriam în urmă cu ceva timp că fațadele clădirilor, mai ales din centrul Aradului, nu arată prea bine. Asta ca să fim blânzi în exprimare. Cert este că am făcut o trecere în revistă a acestor clădiri și am spus și cauzele care au dus la această situație. Nu vom insista acum asupra acestora. Ne rezumăm doar spunem că majoritatea celor care locuiesc în clădirile degradate sunt persoane în vârstă, cu pensii și venituri mai degrabă modeste. Orientativ, un metru pătrat pentru recondiționarea ueni fațade costă cam 500 de lei, cu manopera și materialele incluse. Sigur prețurile pot varia, dar aici undeva este media. Sunt costuri importante, care înseamnă un efort financiar, mai ales pentru categoriile amintite anterior. Acum există niște facilități  financiare din partea municipalității. În unele cazuri lucrurile au început să se miște. În altele nu. Drept urmare, în ședința extraordinară din 28 decembrie a CLM Arad, un nmăr de 30 de clădiri vor fi supraimpozitate. Mai exact, proprietarii acestora vor plăti impozite majorate începând cu 1 ianuarie 2021 cu procente care variază între 100% și 500%, funcție de nivelul de degradare al clădirii. Un număr de 12 imobile vor fi supraimpozitate cu 100%, ceea ce înseamnă că sunt degradate într-o proporție de maxim 30%. Cele mai multe dintre acestea sunt situate în zona centrală, mai exact pe Bulevardul  Revoluției nr.62, nr.63, nr.64, nr.96, Piața Avram Iancu nr.10, Bulevardul Decebal nr.15, nr.17, strada Nicolae Bălcescu nr.1, Bulevardul General Vasile Milea nr.9. Un lot de nouă clădiri sunt degradate în procent de 30,01% și până la 40%. Unele sunt în centru, mai exact pe  strada Gheorghe Barițiu nr.10-12. Altele sunt în cartierul Pârneava pe strada Clujului nr.152° și strada Oituz nr.72.  Un număr de trei imobile au nivelul de degradare între 40,01% şi 50%. Acestea  vor fi impozitate  triplu. Ele se găsesc pe: strada Clujului nr.63, Strada Mihail Kogălniceanu nr.8 şi Strada Tribunul Corcheș nr.44. Patru clădiri degradate în proporţie de 50,01%-70% vor fi supraimpozitate cu 400%. Și în fine, cele mai mari impozite vor fi plătite de către proprietarii a două clădiri. Imobilele au un grad de distrugere mai mare de 70% și sunt situate pe Calea 6 Vânători nr.54 și pe strada Bârsei nr.8. Impozitul va fi majorat de cinci ori. Cota de degradare a fiecărui imobil în cauză  a fost stabilită de către  o comisie formată la nivelul Primăriei. Supraimpozitarea s-a aplicat pe baza Hotărârii CLM Arad nr.235/2017. Se poate scăpa de această majorare a impozitului doar în cazul în care proprietarii acestora deţin autorizaţie de construire sau desfiinţare valabilă, în vederea construirii, renovării, demolării sau amenajării clădirii. Și mai este o condiție: aceea a anunțării  la Inspectoratul de Stat în Construcţii şi la Primărie despre începerea  lucrărilor, până cel târziu la data de 31 decembrie  2020 și realizarea lor,  potrivit autorizațiilor de construire. Câte clădiri vor scăpa de supraimpozitare, rămâne de văzut.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.