Ca urmare a informațiilor apărute în spațiul public cu privire la scoaterea la licitație a imobilului care a aparținut lui Ștefan Cicio Pop și a interesului deosebit manifestat de opinia publică  față de acest subiect, Primăria Municipiului Arad face următoarele precizări: „Primăria Arad își va exprima dreptul de preemțiune pentru achiziționarea imobilului de pe strada Cicio Pop nr. 3. Până la data licitației se vor verifica toate documentele imobilului, deoarece pe lângă datoriile pe care actualii proprietari le înregistrează la bugetul local, sunt restanțe și față de alte entități. Vrem să avem o situație clară, astfel încât imobilul să poată trece în patrimoniul municipalității arădene cu o situație juridică clară”, a explicat  reprezentantul municipalității. De-a lungul timpului moștenitorii lui Ştefan Cicio Pop, au cerut să fie scutiți de impozit cu toate acestea acest lucru nu s-a întâmplat. Acum aceștia se se află printre cei care datorează sume uriașe primăriei. Moștenitorii au mai multe imobile în Arad, iar pentru a acoperii datoriile s-a ajuns la executarea silită şi la scoaterea la licitaţie a imobiluluide pe strada Ştefan Cicio Pop nr.3., având cea mai mare valoare pentru a putea acoperi toate datoriile.

Recomandările redacției