Investiții, acesta este unul dintre cuvintele cheie ale actualei coaliții de guvernare. Și la Arad, municipalitatea are în vedere  realizarea unei serii de proiecte. Unele dintre acestea se vor întinde pe mai mulți ani. Primarul Călin Bibarț a făcut publice, în cadrul unei conferințe de presă, câteva dintre cele mai importante investiții și proiecția unor sume. Finanțarea se va face, în cele mai multe cazuri prin PNRR , fonduri europene, prin CNI, dar și din bugetul local. Pentru început au fost prezentate câteva investiții finalizate. Este vorba despre Filarmonică, câteva școli și grădinițe dar și o serie de proiecte aflate în lucru și altele care vor începe în acest an. Printre ele amintim: Teatrul „Ioan Slavici“, a cărui reabilitare este finanțată în marea majoritate prin fonduri nerambursabile, în valoare de peste 13,12 milioane de lei. Diferența de aproape un milion de lei va fi asigurată din bugetul local. Un alt capitol a fost cel al reabilitării termice a unor blocuri. Sunt „prinse“ în program 401 apartamente, iar valoarea proiectului este de 12, 17 milioane de lei, din care fonduri nerambursabile 7 milioane de lei. Alt proiect major este și cel al modernizării sistemului de transport public cu tramvaiul, între străzile Pădurii și strada Condurașilor. Se are în vedere modernizarea a 20 de tramvaie, dar și achiziționarea a unui număr de opt tramvaie noi, de capacitate medie, reabilitarea  liniei de tramvai pe o lungime de 3,2 kilometri și a rețelei de contact pe o lungime de 3,7 kilometri. Un proiect care ar putea naștere la unele semne de întrebare în ce privește oportunitatea, dar și… fiabilitatea lui este cel numit generic „Revitalizarea zonei strada mărului și amenajare zonă de agrement“.Acesta are o valoare de 22, 82 milioane de lei, din care 17,58  sunt fonduri nerambursabile, iar diferența va fi asigurată din bugetul local. Adică vreo 5,25 milioane de lei. Se au în vedere amenajarea ternului, asanarea lacurilor din zonă, alei pietonale, amenajarea de spații verzi și piste de bicicletă, amenajarea unei zone de picnic, pistă de skate, panouri de escaladă, foișor de lectură, grădină japoneză, pergole, instalații electrice, wi-fi. Un alt capitol important este cel al achiziționării de aparatură medicală pentru spitale. Este vorba de 13, 31 milioane de lei din fonduri nerambursabile. Se vor achiziționa un număr de 381 de echipamente, printre care: pat de terapie intensivă de înaltă performanță, sistem de resuscitate, monitor funcții vitale, sistem de încălzire sânge, concentrator de oxigen, mască de resuscitare nou-născuți, motor chirurgical. De asemenea, vor fi achiziționate pentru școli un număr de 18.166 de tablete în valoare de 35,58 milioane de lei din fonduri nerambursabile. Nu au fost omise parcările, zonele protejate, remodelarea Bulevardului Revoluției, amenajarea malului Mureșului.

Recomandările redacției