Conform Planului Integrat de Mobilitate Urbană Durabilă, elaborat de Municipiul Arad, aprobat în anul 2017, unul din proiectele considerate strategice, care sprijină transportul public în comun de călători și modurile de transport nepoluante pe coridorul de mobilitate integrat este proiectul „Modernizare sistem de transport public cu tramvaiul în Municipiul Arad traseu Piața Podgoria – Pasaj Micălaca – Micălaca Zona III”.   În vederea pregătirii viitoarei perioade de finanțare din fonduri europene nerambursabile, prin Ordonanța de Urgență Nr. 88/2020 s-au instituit unele măsuri, precum și acordarea unui sprijin financiar pentru pregătirea portofoliului de proiecte în domenii strategice considerate prioritare pentru perioada de programare 2021-2027. Finanțarea se asigură începând cu acest an prin Programul Operațional Asistență tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020). Selecția proiectelor pentru finanțarea documentațiilor tehnice se face în baza Fișelor de proiect care trebuie să aibă în vedere proiecte considerate de către Municipiu ca prioritare pentru perioada următoare de finanțare. În acest sens, vinerI 21 august, pe orrdinea de zi a ședinței de CLM Arad  va fi și un proiect de hotărâre, care spune la articolul 1:  „Se aprobă participarea la Programul Operațional Asistență tehnică 2014-2020 (POAT 2014-2020) pentru pregătirea documentațiilor tehnico-economice aferente proiectului de infrastructură pentru perioada 2021 – 2027“. Acesta poate fi integrat în Programul Operațional Infrastructură mare 2014-2020 (POIM). Totodată proiectul se regăsește și la Tematica 2 – 2.6. Achiziție material rulant electric (tramvaie vagon, capacitate medie), prin care se propune „Continuarea procesului de modernizare a parcului de material rulant va conduce la reducerea impactului asupra mediului (zgomot, consum de energie)”. De asemenea, proiectul se acoperă și obiectivul de siguranță, mediu, eficiență economică, prin care se propune:  „Implementarea unui sistem integrat inteligent de management al traficului rutier“. Pentru îndeplinirea criteriilor de selecție ale acestui proiect,  este  necesară aprobarea de către Consiliul local a Coridorului de mobilitate integrat, care sprijină transportul public în comun de călători și modurile de transport nepoluante – circulația bicicliștilor și/sau circulația pietonilor. Prin Fișa de proiect intervențiile proiectului de investiție au în vedere atât modernizarea infrastructurii de transport, cât și modernizarea parcului de tramvaie prin achiziționare a două tramvaie vagon capacitate medie. Vor crește confortul și siguranța pe care călătorii le vor resimți în mijloacele de transport public, aspect care va contribui la îmbunătățirea atractivității acestui mod de transport. Modernizarea infrastructurii de transport – linie și rețea de contact se va realiza pe o lungime de 4,287 kilometri pe traseul Piața Podgoria – Pasaj Micălaca – Micălaca Zona III. De asemenea se vor moderniza nouă stații de tramvai pe acest traseu.

Recomandările redacției