UPDATE2:  Echipa pirotehnică a reușit asigurarea grenadei și ridicarea ei în condiții de siguranță. Muniția va fi transportată și distrusă în poligonul de la Felnac. 

 

UPDATE: În aceste momente, echipa pirotehnică începe operațiunea de „tatonare la grenadă”. Se va curăța zona în jurul grenadei urmând ca aceasta să fie agățată de dispozitivul tip gheară. 

 

 

În cursul zile de ieri, în urma unui apel la 112, echipa pirotehnică a ISU Arad s-a deplasat pe malul Mureșului în zona parcului Europa unde doi minori au găsit pe malul râului două tuburi de cartușe. Echipa pirotehnică a executat asanarea terenului din zonă și a mai descoperit 23 de cartușe de infanterie de diferite calibre și o grenadă de mână defensivă. Muniția provine din cel de-al II-lea Război Mondial. Grenada de mână defensivă, îngropată pe jumătate în pământ nu are cuiul de siguranță și prezintă pericol la ridicare. A fost solicitat sprijinul echipei pirotehnice de la ISU Alba.

Pe timpul nopții zona a fost delimitată și păzită de către politie. În urma cercetărilor executate de către echipa pirotehnică s-a luat decizia asigurării zonei, extragerea grenadei din pământ cu ajutorul unui dispozitiv tip gheară cu o lungime de 50 m. Operațiunea este în desfășurare.

 

Recomandările redacției