Mureșelul, un adevărat focar de infecție care… tronează în mijlocul Aradului

1
294

În urmă cu câteva zile am avut de rezolvat câte ceva, ca tot omul,  la Spitalul Județean. Și pentru aceasta m-am gândit să merg pe jos.  Mai ales acum, când este recomandat să evităm aglomerația, iar în plus mersul pe jos este și sănătos. Am luat – o așadar  pe jos, din zona băncilor comerciale și am ajuns în zona Mureșelului, în dreptul fostei fabrici Tricoul Roșu. Când m-am apropiat, aerul a devenit aproape irespirabil. Mirosuri pestilențiale, greu de  descris, îți întorc nasul pe dos, ca să spun așa. Apa așa cum se vede și din imagini este de o culoare albă- gri , ca o apă pusă peste ciment. De-a lungul apei, pe ambele maluri, fel de fel de gunoaie aruncate de-a  valma. Probabil cei care trec cu mașina pe aici nu văd aceste aspect, însă aproape sigur mirosul îl poți simți de la mare distanță. Noi am dorit să tragem un semnal de alarmă pentru Garda de Mediu. Instituție care din câte știm noi îi amendează pe unii că nu au anvelopele curate la mașini când ies pe șosea. Însă, în contralumină spunem că numai după tractoarele care ies din câmp, rămân adevărate mormane de noroi. Dar să revenim la subiectul nostru: suntem efectiv de râsul curcilor, să nu poți sta în mijlocul Aradului din cauza acestui miros. Și asta mai cu seamă că nu peste mult timp va veni și căldura. Și așa stăm rău cu măștile, care acum ni le trebuie pentru Coronavirus, că a ajuns un astfel de articol, care costa 50 de bani să… sară de 7 lei. Însă poate ne ajută domnii de la Garda de Mediu să nu mai respirăm acel aer de Mureșel. Măcar atât…

Voicu Sida

1 COMENTARIU

  1. Bravo, Voicule, ai semnalat un aspect care deranjează foarte mult arădenii! Se pare însă că nu-i deranjează deloc pe edilii locali, chiar dacă mizeria ajunge sub nasul lor (în zona noului sediu al CJA și a Inspectoratului școlar). E atât de greu să-l întubeze?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.