Întotdeauna am avut un aer de superioritate faţă de bieţii vecinii noştri timişoreni, care nu aveau decât să se mulţumească cu un amărât de canal, a cărui menire era să contribuie la asanarea terenurilor inundabile din jurul Timişoarei, în timp ce noi, arădenii, am fost binecuvântaţi pe cale naturală cu un ditamai râul. Mare lucru nu se putea face pe un canal plin de mizerie, colcăind a şobolani şi emanator de miros infect, strâmt şi care trecea prin centrul Timişoarei. În schimb, Mureşul avea, şi a dat cândva în trecut, posibilitatea de dezvoltare a oraşului.

În ziua de astăzi, din nefericire, noi, mureşenii nu avem decât să plecăm capul, umiliţi în faţa megauriaşului cănăluţ Bega. În timp ce noi ne lăudăm cu fântâni plutitoare, virtuale, de milioane de euro, timişorenii au tăcut şi au făcut. Aflăm din presa lor locală că timișorenii se vor putea relaxa pe malurile Begăi pe cele aproape o sută de șezlonguri cumpărate deja cu fonduri europene. Proiectul de reabilitare a malurilor a prevăzut și amenajarea unor zone cu nisip, unde timișorenii să poată face plajă.

În cadrul proiectului sunt amenajate pontoane, terase plutitoare, distribuite pe tot malul canalului, pentru belvedere, de o dimensiune de 10×3 metri ancorate la mal. De asemenea, sunt și suprafeţe din nisip stabilizat pentru zone de relaxare şi recreere (5030m2 ) în zonele de joacă special amenajate.

Dacă plajele sunt încă la nivel de proiect, nu la fel stă treaba cu vaporetele. Primul vaporetto care va naviga pe Bega este gata și la începutul lunii februarie va fi adus la Timișoara pentru a efectua primele teste.  Primăria dă asigurări că anul acesta timişorenii vor avea transport public gratuit pe Bega, dar și transport de agrement. După teste și după ce Comisia de recepție se duce la Galați, unde se fabrică ambarcaţiunea, vaporașul va lua drumul Timișoarei, dar acesta nu va fi singurul. La cea de-a doua ambarcațiune care va naviga pe Bega s-a lucrat mai mult de jumătate, lucrările ajungând la 65%, iar la cea de-a treia s-a depășit deja 35%. Sunt abia trei din șapte, deoarece contractul prevede construirea a șapte vaporașe. Tot din presa timişoreană aflăm că un vaporaș este, practic, ca un hidrobuz. Va avea 50 de locuri, dar și toaletă şi costă peste 275.000 de euro. Licitația a fost câștigată la începutul lunii septembrie 2015, iar ambarcațiunile ar trebui să fie aduse la Timișoara în termen de șase luni de la data semnării contractului.

În aceste condiţii, în timp ce timişorenii se plimbă cu vaporaşele pe Bega şi admiră ceea ce administraţia oraşului, competentă, inspirată şi responsabilă, a reuşit să facă dintr-un nenorocit de canal, nouă nu ne rămâne decât să admirăm buştenii plutitori de pe Mureş sau, şi mai rău, hoiturile umflate ale animalelor.

 

  • luca spune:

    scuze, dar de când inventam cuvinte??? „vaporetele” sau italianul vaporetto… Nu exista in limba romana echivalent?
    In comparatie cu Bega care e un canal, Muresul e un rau. Deci e natural sa vezi plutind una alta pe el

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției