Mureșul, victima poluării în Arad

0
698

Poluarea apelor este  o tragedie  mondială, un subiect tot mai mult vorbit, o problemă din ce în ce mai arzătoare. Dacă nu se vor lua măsuri în viitorul apropiat, vor avea loc consecințe grave. 

Mureșul este unul dintre marile comori ale Aradului, traversându-l aproape în totalitate, prin diferite canale. Din nefericire, se pare că nimeni nu îl mai prețuiește, fiind din ce în ce mai poluat. După o furtună sau o ploaie de intensitate mai mare,Mureșul devine dovada clară și vie a poluării. Zona podului Traian devine martoră la un fenomen bine-cunoscut: la piciorul acestuia se adună cantități mari de deșeuri și crengi, uneori chiar de dimensiuni mari, periculoase. Toate acestea vin din direcția cartierului Micălaca și se îndreaptă spre Alfa. 

Și de această dată, piciorul podului Traian s-a umplut cu crengi și trunchiuri de copaci. Acestea ar trebui îndepărtate de către Administrația Bazinală de Apă – Sistemul de Gospodărire a Apelor Arad, dar din păcate nimeni nu se ocupă de asta, chiar dacă este o problemă „ de când Lumea și Pământul„.

Arădenii speră că vor avea loc schimbări în acest sens, în viitorul cât se poate de apropiat, și nu vor mai fi nevoiți să suporte toate aceste neplăceri.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.