Ajuns la cea de a opta ediție și numărând peste 195.000 de vizitatori până în prezent, Art Safari oferă publicului o experiență unică de explorare a universului artistic. Evenimentul are loc sub patronajul Ministerului Culturii și se desfășoară între 16-26 septembrie 2021 la Palatul Dacia-România și ARCUB Hanul Gabroveni, București.

Art Safari Bucharest este un eveniment anual destinat deopotrivă artei românești și regionale, cu accent pe evoluțiile sale contemporane, la care sunt invitate să expună galeriile de artă contemporană românești și internaționale, dar și muzee de artă din România.

”Complexul Muzeal Arad este prezent, pentru a șasea oară, la  ART SAFARI București. Muzeul de Artă participă la acest eveniment de excepție în cadrul Pavilionul Muzeal Samuel Mützner. Pe urmele lui Claude Monet, cu două opere din colecția de artă, semnate Samuel Mützner – Peisaj cu figuri și Peisaj de munte”, spune dr. Adriana Pantazi – istoric Complexul Muzeal Arad (Muzeul de Artă).

Recomandările redacției