Muzica populară poluată

0
843

Ioan T. Florea, Rapsozii Zărandului, Petrică Paşca, Ioan Copil, Rodica Ardelean Oniţa, Cornelia Căprariu Roman, Blagu Ieneşescu, Aurel Budugan, Voichiţa Suba, Vasile Iova, Anton Covaci,  Ghiţă Baciu, Petru Unc, Petrică Copil, Mărioara Miclea, Ioan Vodicean, Vasile Peri,  Olivia Cotuna-Cotocea, Viorica Havrincea, Viorel Nistor, Teodor Uiuiu, Alexa Şandru. Persoanele de mai sus sunt nişte artişti din judeţul Arad care s-au manifestat şi se manifestă în folclorul autentic românesc. Repet: FOLCLORUL AUTENTIC ROMÂNESC.

Fiind născut la ţară (între timp „la ţară“ a devenit Oraşul Curtici), încă de mic am îndrăgit muzica populară ceva mai altfel decât au îndrăgit muzica populară cei de la oraş. Pe vremea aceea, a colectivizării agriculturii, muzica populară era adaptată noilor cuceriri revoluţionare din agricultură. Atunci s-a lansat celebrul şlagăr popular „Ilenuţa tractorista“. Era o poluare a folclorului. Dar era o poluare a textului popular, nicidecum a sonorităţilor muzicii populare.

Mai târziu, prin anii 70-80, a apărut şi poluarea melodiilor folclorice. La iniţiativa etnofolcloriştilor a interpreţilor de folclor autentic, Ceauşescu a dat o lege care pedepsea dur poluarea folclorului. Repertoriul spectacolelor era puricat la sânge (cei drept se verificau şi textele). Se verificau până şi repertoriul orchestrelor populare care cântau în restaurante. Cântecele care nu erau autentice se ştergeau de pe listă. Ţin minte că la Arad, unul dintre cei care a militat activ împotriva poluării folclorului autentic a fost Vasile Iova. Dar au fost şi alţi artişti. Autenticitatea folclorului a fost salvată: începuse să intre în câtecele româneşti sonorităţi sârbeşti. Iar produsul era prezentat drept muzică populară românească. Ceea ce nu era adevărat.

Au urmat ani buni, în care nu s-a mai pus problema poluării folclorului. Până după Revoluţia din Decembrie,  când democraţia lăbărţată (cică libertatea de creaţie) a scos pe piaţă nişte monstruozităţii muzicale, lansate sub blazonul nobil al muzicii populare româneşti.

Oficialităţile culturale n-au mişcat un deget împotriva poluării folclorului. Nu vorbesc aici despre promovarea manelelor, care sunt cu totul altceva. N-am nimic cu maneaua: atât ţiganii cât şi simpatizanţii lor pot să urle cât vreau ei despre bani şi duşmani. Şi-n plus, e şi un câştig: atâta vreme ţiganii cântă manele, cel puţin nu se mai ocupă cu ciordeala.

Problema e cu cei care mutilează folclorul, introduc linii melodice străine românilor, fac o muzică compusă de inşi dubioşi, pe texte care promovează imoralitatea, chivernisirea prin înşelăciune, şmecheria. Iar melodiile sunt ceva între muzica populară din Banat şi din Sârbia. Cântecele nu-s nici româneşti, nici sârbeşti. Din câte am observat clica aceasta îşi desfăşoară activitatea în Timişoara, în jurul unuia ce-şi zice „Generalul“, care compune „muzică populară românească“ pe bandă rulantă: de exemplu, „Cu ce m-am ales în viaţă“ „Scoate banii tată“. Sunt cântece interpretate de tipi în cămaşă albă, cu pumnii la piept, şi care stau nemişcaţi pe scenă, mişcându-şi doar buzele în timp ce cântă.

Întrebare, nu lovire cu parul: Ce fac domnii de la Ministerul Culturii, pentru eradicarea poluării jegoase a folclorului autentic românesc?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.