Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 6 cetăţeni din Afganistan, Nepal și Pakistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria cu scopul de a ajunge în ţări din vestul Europei, ascunşi într-un TIR încărcat cu băuturi non-alcoolice.

Azi dimineață, în jurul orei 06:20, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar, aflat la volanul unui ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria.

Acesta transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, băuturi non-alcoolice pentru o societate comercială din Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul pentru marfă, șase cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Afganistan, Nepal și Pakistan, care intenţionau să ajungă în vestul Europei.

În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Lasă un răspuns

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Recomandările redacției