Îmi place să ascult muzică la radio. Ieri, la un moment dat, am ascultat piesa ,,N-avem timp” a Irinei Rimes, și mult timp după ce am auzit melodia, versurile mi-au rămas întipărite în minte. E adevărat, trăim într-o lume în care a avea timp pare un lux.  Suntem prea ocupați cu viețile noastre, prea ocupați cu serviciile noastre, cu imaginea noastră de pe  rețelele de socializare.

De cele mai multe ori, vorbim atât de des la telefon, în interes de serviciu, încât n-avem timp să mai dăm un telefon sau să scriem un sms simplu unei persoane dragi.

De o vreme, nu mai avem timp să trăim  pentru noi, trăim doar  pentru ceilalți, ascunzându-ne în spatele unor ziduri din ce în ce mai înalte. Ne mințim zilnic, că viața merge mai departe și că este bine ceea ce facem. Nu ne asumăm  că fericirea ține de fiecare dintre noi, nicidecum de cei din jurul nostru.

Am făcut, de ani de zile, din muncă un scop, nu un mijloc de existență. Ne-am obișnuit așa, mereu grăbiți, mereu preocupați de problemele de la serviciu, uitând să trăim, să mai povestim cu oamenii dragi de lângă noi.

Nu ne gândim nici măcar o  secundă că cei apropiați nu sunt veșnici, ei pot  să dispară peste noapte, fără ca noi să ne luăm rămas bun de la ei. Deseori, am fost invitată să ies, la un suc sau la o cafea, sau pur și simplu la o plimbare pe malul Mureșului, dar, tot de multe ori am refuzat, spunând că nu am suficient timp. O prietenă spunea, că dacă îți dorești îți faci timp, dacă nu îți dorești găsești o mie de motive să refuzi. Și este perfect adevărat. M-am revăzut cu un prieten din copilărie, zilele astea, la o cafea. Ne-am ascultat reciproc, a fost extrem de plăcut să vorbim, să depănăm amintiri, de pe vremea în care aveam timp și eram mult mai fericiți.

Viața este atât de scurtă, trebuie s-o prețuim mai mult decât orice, trăind intens și asumat în fiecare zi.

Trăim vremuri în care oamenii nu-și mai asumă simt, se mint că timpul e prea comprimat, că ziua nu le mai ajunge, că nu mai este timp să iubești, dar ai tot timpul din lume să urăști, să faci rău, să invidiezi, să-ți dorești să urci tot mai sus pe scară profesională.

Ne-am obișnuit prea mult cu modul în care trăim, încât nu dorim să luăm decizii care ne-ar bulversa universul actual.

De cele mai multe ori, nu avem timp nici măcar pentru a sta noi cu noi. Să ne analizăm, să ne ascultăm bucuria sau durerea.

În schimb avem suficient timp să ne mințim. Că vom merge în vacanța dorită, când o să avem suficienți bani, că o să ieșim la cafeaua aia cu un prieten, într-o zi de luni, că avem relații  perfecte, că avem jobul visurilor noastre, că mai vrem o casă mai mare, cu curte și cu piscină.   Ne ascundem  după ziduri construite în timp. Visăm  că o să producem mulți bani, pentru toate lucrurile  materiale pe care ni le dorim.

Ne mințim zilnic,  într-o formă sau alta, că nu găsim suficient timp pentru lucruri care par mărunte, dar în esență sunt foarte importante. Pierdem timp, de ani de zile și  nu câștigăm nimic în schimb, din păcate. O vorbă din bătrâni spune că ,,de la vorbă la faptă e cale lungă”, dar este extrem  de greu să te lupți cu proprii tăi demoni, mai ales după ce te-ai mințit ani de zile că asta de fapt e viața ta perfectă, că pentru alt stil de viață nu ai timp.

 

Recomandările redacției