De mai bine de o oră de când s-a încheiat partida dintre Farul și UTA, rețele de socializare sunt pline de comentarii vehemente ale suporterilor Bătrânei Doamne, nemulțumiți nu doar de înfrângerea de la Constanța dar mai ales de jocul echipei, care a lăsat mult de dorit. Se pare însă că toți acești fani, pur și simplu „nu se pricep“; sau cel puțin asta sugerează declarațiile lui Ilie Poenaru, care după meci, a mărturisit că e mulțumit de joc și atitudine. Ciudat e că, deși mulțumit, când a fost să detalieze aspectele jocului, antrenorul UTA-ei a exemplificat doar părți negative, fără a puncta amănuntele care ar susține acea impresie de joc bun pe care i-a lăsat-o echipa sa.

E frustrare și dezamăgire. Am echilibrat, am făcut un meci bun, am avut atitudine, dar fotbalul te pedepsește. O înlănțuire de greșeli. Nu ai voie să te comporți așa la faza penalty-ului și aici mă refer și la felul cum au ajuns în careu. Am fost lipsiți de reacție la goluri. Asta e situația. Avem un penalty, nu marcăm. Dacă marcam, alta era situația. Imediat după gol, am avut o reacție, dar nu ne-am creat mai multe situații, am avut posesie dar fără progresie. Totul a fost întârziat, în doi timpi, și de aici și rezultatul final. Nu putem să-l scoatem pe Postolachi vinovat. Este un jucător tânăr, îi lipsește maturitatea. Ratează atacanții mari. Eu sunt principalul vinovat. Dacă nu eliminăm aceste greșeli, avem probleme. Când vom face așa și vom fi mai concentrați, nu vor mai apărea asemenea greșeli.“

Așadar, observațiile domnului Poenaru coincid paradoxal cu cele ale suporterilor; spunem paradoxal, pentru că iată, deși pornesc de la premise identice, concluziile sunt diferite: fanii cred că am jucat prost, domnul Poenaru spune că am jucat bine. Dar măcar, de data aceasta antrenorul UTA-ei a scos din ecuație scuza oboselii: „ A fost o deplasare lungă și obositoare, dar nu trebuie să ne găsim scuze. Nu avem scuze pentru acest rezultat. Toate echipele sunt în aceeași situație, toate fac deplasări mai lungi sau mai scurte. Nu avem scuze pentru acest rezultat.“

Pentru Ilie Poenaru se anunță vremuri grele în aceste condiții, fanii echipei părând că și-au pierdut răbdarea în fața discrepanței dintre declarațiile staff-ului și ale jucătorilor și realitatea pe care o văd în teren săptămână de săptămână. Iar programul următor nu e deloc avantajos pentru în perspectiva unei îndulciri a relațiilor: etapa viitoare UTA joacă pe teren propriu cu CFR Cluj, apoi urmează dubla campionat / cupă cu FCSB și apoi o altă deplasare foarte grea, pe terenul celor de la CS Universitatea Craiova.

(foto: digisport.ro)

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției