Sâmbăta trecută, în orașul Nădlac s-a desfășurat încă o ediție – cea cu numărul șaisprezece – a  Turneului Internațional de Șah Rapid. Manifestarea a reunit peste  120 de iubitori ai sportului minții, printre care 53 de copii din județele Arad și Timiș.

Competiția a cuprins etapele: «Turneul A – adică Turneul Internațional Open de Șah Rapid „Cupa Orașului Nădlac”, la care au putut participa jucători seniori și juniori de la 13 ani și Turneul B – adică Turneul Internațional Open de Șah Rapid „Memorial Wilhelm Steinitz și Vera Mencik – Stevenson”, primii campioni mondiali de șah, ediția a II-a pentru toți copiii până la 12 ani inclusiv» după cum ne-au precizat organizatorii. La Seniori au participat sportivi din cele două județe dar și din Ungaria, Slovacia. Turneul a fost sprijinit financiar de Consiliul Local Nădlac și, personal (cu bani proprii), de primarul orașului Nădlac, Vasile Ciceac – el îsuși un redutabil jucător de șah. Cunoscutul Hotel Jackson a fost, ca de obicei, unul din sponsorii principali – prin locație și logistică. Câștigătorii au fost răsplătiți cu Diplome, Cupe și premii în bani.

(F.B.)

Recomandările redacției