Din 10 iulie și până joi, când s-a întors acasă, UTA a avut „car­tierul general” în stațiunea austriacă Mallnitz. Echipa arădeană a trăit o perioadă intensă, despre care Roli Nagy a vorbit pentru uta-arad.ro.
„Am profitat în special de altitudinea de acolo, de zonă, să fim împreună, să ne adu­năm după un sezon foarte lung, în special unii care au dus greul, și mulți tineri s-au numărat între cei 23 de jucători deplasați în cantonament. A fost o perioadă cu încărcătură, reușită și pentru cei care se apropie de prima echipă. Am îmbinat utilul cu plăcutul, e normal ca în două săptămâni să avem două după-amieze în care să facem drumeție cu mountain-bike-ul pe un traseu destul de greu, și una în care am ieșit cu trenul, printr-un tunel de munte construit în 1902, stațiunea Bad Gastein, una foarte căutată. Sper că am simțit bine lucrurile acestea, unii copii nici nu au avut vacanță, dar au răspuns bine. Am prins toate anotimpurile posibile, zăpadă, ploi, furtuni, vijelii, frig, iar în ultimele zile a fost timp frumos, cu un soa­re de munte care ne-a zâmbit cum sperăm să putem zâmbi și noi în campionat”, a povestit antrenorul principal al roș-albilor.
Două meciuri de verificare a disputat UTA pe tărâm austriac, ambele încheiate cu victorie, 3-0 cu SC Gmund și 5-1 cu SC Landskron. Ar fi trebuit să se mai joace un joc și cu SC Villach, însă trupa austriacă s-a confruntat cu mari probleme financiare ce-i pun în pericol chiar existența. „Nu avem probleme cu accidentările, un lucru important. Filaret, de luni intră în program normal, din ce am discutat cu el, nu l-am forțat în canto­nament să nu fie prea mult dintr-o dată, a avut program separat, la Arad. La Polgar lucrurile sunt încă în așteptare, dar, încet-încet, sper să revină și el la program”, a comentat Roland Nagy.
Echipa arădeană a reluat antrenamentele pe plan local timp de patru zile, apoi, din 29 iulie și până pe 5 august, trece într-o nouă etapă. UTA petrece perioada amintită în Italia, pentru un al doilea stagiu de pregătire destinat jocurilor de verificare.
Pe 30 iulie, de la 17,30 (ora locală), pe arena „Enzo Blasone” din localitatea Foglino, UTA va fi față în față cu Spezia Calcio, grupare din Serie B. Pe lângă acest joc, încă alte două întâlniri sunt în curs de stabilire.

Recomandările redacției