utanouReunită de cinci zile, UTA e chemată să strângă rândurile pentru primul meci oficial al stagiunii ce va avea loc miercuri seara, pe terenul din Sînicolau Mic. Muncitorul Reșița este adversarul arădenilor în primul tur al Cupei României, iar Roland Nagy nu este tocmai liniștit înainte de acest meci. „M-am interesat și am înțeles că vom întâlni o echipă destul de tânără, dornică de afirmare, cu o talie bună, care are deja experiența Ligii a III-a. Sigur, vor fi cel puțin la nivelul Gloriei sau celor de la Pecica, așa că va trebui să-i tratăm cât se poate de serios”, a punctat antrenorul „textiliștilor”.
Dincolo de asta, stafful tehnic al „Bătrânei Doamne” are unele probleme de efectiv și asta pentru că s-a renunțat la niște jucători, în special în atac și, deocamdată, aceste locuri nu au fost completate până la această oră. Cum nici Rus nu a semnat încă noul contract de joc, Leucuța și Bulza au rămas singurele „vârfuri” de meserie, în timp ce situațiile lui Ivănică, Anagor și Steop nu au fost rezolvate încă. Dar și restul compartimentelor suferă puțin, căci nici Mitrea, Nădăban sau Avrămuțiu nu
și-au legat încă oficial destinul de „alb-roșii”, dar și pentru că Varga și Hlistei se confruntă cu probleme medicale. Totuși, ultimul ar putea strânge din dinți, fiind una dintre „piesele” de bază ale arădenilor. În fine, la fundașul dreapta Condrea se pare că se va renunța.
Situația s-ar putea schimba în cursul zilei de marți și chiar în dimineața zilei de miercuri, când UTA ar putea legitima măcar o parte din jucătorii care l-ar ajuta pe Roland Nagy să privească ceva mai liniștit spre confruntarea cu Muncitorul Reșița.

Recomandările redacției