roli-ripensia„Principalul” roș-albilor a ținut cont de inevitabila stare de epuizare post-cantonament, dar nici n-a dorit să treacă prea ușor peste înfrângerea de vineri.
„O înfrângere, după o a doua repriză destul de șifonată, în care am lăsat de dorit și am luat goluri de începători. Sigur, e și oboseală, dar nu căutăm scuze, unii trebuie să se gândească bine că trebuie să fim omniprezenți în retur, ca prestație și ca atitudine. Nu trebuie să facem o tragedie, de luni trecem înapoi la muncă, trebuie să dăm continuitate la ce s-a făcut la Moneasa. N-am fost adeptul acestui joc, dar era planificat de mult timp. Una peste alta, toți trebuie să-și dea seama cu adevărat de tot ce ne așteaptă în retur și de ce vrem să realizăm”, a indicat Roland Nagy.
Utiștii au fost liberi până în această după-amiază, când revin la antrenamente. Marți e zi cu două antrenamente, miercuri e meci cu Poli Timișoara la Șiria, de la ora 11,00, ziua de joi vine cu un singur antrenament, vineri – două, iar sâmbătă UTA merge la Oradea pentru confruntarea cu FC Bihor.

Recomandările redacției