Naționala de futsal juniori, la primul cantonament din acest an

0
132

Una dintre disciplinele sportive cel mai grav lovite de pandemie, futsalul, își reintră în drepturi. Naționala de futsal U19 a României se va reuni duminică la Odorheiu Secuiesc în primul cantonament din acest an.
Acțiunea de la Odorheiu Secuiesc marchează debutul pregătirilor tricolorilor mici pentru preliminariile Campionatului European de anul viitor.
„Sperăm cu toții să fie un nou început pentru această disciplină atât de spectaculoasă. Pauza a fost foarte lungă, dar nu am avut ce face. Am ținut legătura cu toți jucătorii care, dacă în prima perioadă s-au antrenat individual, cu programe primite de la noi și de la cluburi, ulterior au început pregătirile cu echipele lor. Avem mult de recuperat, dar mizăm pe dorul de futsal al jucătorilor. Nu cred că mai au nevoie de altă motivație”, a spus selecționerul Endre Kacso.
Iată lotul convocat pentru acțiunea de la Odorheiu Secuiesc un lot de 16 jucători: Andrei Crudu (Ceahlăul Piatra-Neamț), Alin Cirdei (Bukovina Vicov), Geza Feri (Korondy Junior 2017 Corund) – portari; Ștefan Toader (CFR Drobeta Turnu Severin), Peter Molnar, Csongor Janos Csog (ambii FK Odorheiu Secuiesc), Darius Roca, Vasile Pruteanu (ambii Ceahlăul Piatra-Neamț), Norbert Barbocz, Botond Mojzi (ambii ACS KSE Târgu Secuiesc), George David (CS United Galați), Janos Fabian (Korondy Junior 2017 Corund), Narcis Jurj (Șoimii Șimand), Ștefănel Ursăchescu (Dunărea Călărași), Tamas Nagy, Sebastian Șuteu (ambii CSM Târgu Mureș), transmit cei de la FRF.
 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.