Naționala feminină încheie preliminariile cu o victorie împotriva Croației

0
111

Naţionala feminină de fotbal a României a învins echipa Croaţiei cu scorul de 1-0 (0-0), marţi, în deplasare, în ultimul meci din Grupa H a preliminariilor Campionatului European din 2022.

Tricolorele s-au impus prin golul marcat de Mihaela Ciolacu (53), cu un şut fără preluare din marginea careului, în poarta apărată de Doris Bacic, portarul echipei Juventus Torino.

Meciul a consemnat debutul fostului internaţional Cristian Dulca în postura de selecţioner al naţionalei feminine.

Meciul trebuia să aibă loc pe 1 decembrie, dar în urma depistării a două cazuri de COVID-19 în cadrul delegaţiei care urma să facă deplasarea în Croaţia, naţionala feminină nu a primit acordul de a părăsi ţara. Întreg lotul şi staff-ul tehnic au intrat în carantină, cu posibilitate de retestare după 7 zile, fiind consideraţi contacţi direcţi ai celor doi infectaţi. În urma prezentării acestor argumente la UEFA, s-a decis reprogramarea partidei, notează agerpres.

În clasamentul final al Grupei H a preliminariilor, pe primul loc a încheiat Belgia, cu 21 puncte, urmată de Elveţia, 19 puncte, România, 12 puncte, Croaţia, 7 puncte, şi Lituania, fără vreun punct. România a încheiat grupa pe locul al treilea şi va fi în urna a treia la tragerea la sorţi pentru preliminariile Cupei Mondiale din 2023, găzduită de Australia şi Noua Zeelandă.

Croaţia – România 0-1 (0-0)

A marcat: Mihaela Ciolacu (53).

Stadion Aldo Drosina

Preliminariile EURO 2022 la fotbal feminin – Grupa H

Au evoluat echipele:

Croaţia: 1. Doris Bacic – 14. Antonia Dulcic, 4. Leonarda Balog, 6. Mihaela Horvat, 15. Iva Bukac (17. Tea Pedic, 88) – 10. Iva Landeka (căpitan), 8. Matea Bosnjak, 22. Ivana Slipcevic (19. Ivana Kirilenko, 72) – 11. Ana Dujmovic (18. Karla Sabasov, 59), 9. Ivana Rudelic, 3. Ana Jelencic. Selecţioner: Mate Prskalo.

Rezerve neutilizate: 12. Spethanie Bukovec – 5. Katarina Pranjes, 13. Helena Spajic, 16. Martina Taritas, 20. Nika Petaric, 21. Fatjesa Gegollaj.

România: 1. Andreea Părăluţă (căpitan) – 5. Teodora Meluţă, 2. Olivia Oprea, 6. Maria Ficzay, 16. Bianca Sandu – 4. Ioana Bortan (11. Mădălina Boroş, 88), 10. Mihaela Ciolacu – 8. Ştefania Vătafu – 18. Mara Bâtea (13. Carmen Marcu, 76), 9. Laura Rus (17. Nicoleta Deca, 90+3), 20. Cristina Carp. Selecţioner: Cristian Dulca.

Rezerve neutilizate: 12. Szidonia Salamon – 7. Ioana Bălăceanu, 14. Erika Gered, 15. Roxana Mirea, 19. Adina Cristina Borodi, 21. Andreea Corduneanu, 22. Diana Grecu.

Arbitru: Ewa Augustyn; arbitri asistenţi: Paulina Baranowska, Katarzyna Wasiak; al patrulea oficial: Michalina Diakow (toate din Polonia)

Cartonaşe galbene: Bâtea (49), Balog (51), Bosnjak (58), Landeka (87).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.