Naționala feminină și-a aflat adversarii din preliminariile la Campionatul Mondial din 2023

0
205

Vineri, 30 aprilie, la sediul UEFA de la Nyon, a avut loc tragerea la sorți a grupelor de calificare la Campionatul Mondial de fotbal feminin din 2023, găzduit de Australia și Noua Zeelandă.

Tricolorele au fost repartizate în grupa G, unde se reîntâlnesc cu selecționatele Elveției, Croației și Lituaniei, pe care le-au avut adversare și în preliminariile trecute, pentru WEURO 2022.

Grupa G este completată de Italia și Moldova, două naționale pe care selecționata feminină le-a întâlnit în campania precedentă pentru Campionatul Mondial din 2018.

Selecționerul primei reprezentative, Cristi Dulca, a oferit prima reacție după tragerea la sorți a grupelor pentru Cupa Mondială din 2023.

E o grupă în care, cu siguranță, nu pornim ca favoriți. Nici în fața Italiei, nici a Elvetiei. Însă, este o grupă deschisă, în care se pot întâmpla multe surprize. Sperăm ca noi să producem această surpriză.

Obiectivul principal este să formăm o echipă competitivă, care să lupte pentru victorie în fiecare meci. Ne așteaptă un drum lung și dificil, însă ne dorim să scoatem maxim de la fiecare partidă”, a declarat Cristi Dulca, conform FRF.

Tricolorele au fost repartizate într-o grupă cu adversare pe care le-a întâlnit în ultimele două campanii de calificare, lucru pe care selecționerul îl consideră un avantaj. „Ne cunoaștem destul de bine adversarii, cu siguranță va fi un plus în pregătirea meciurilor”, a adăugat Cristi Dulca.

La această ediție a calificărilor pentru Cupa Mondială vor participa, în premieră, 51 de echipe. Acestea au fost împărțite în nouă grupe de calificare astfel: șase grupe a câte șase echipe și trei grupe a câte cinci echipe. Faza grupelor este programată să înceapă în septembrie 2021 și să se încheie un an mai târziu, în septembrie 2022, conform site-ului oficial al FRF.

Repartiția echipelor în urne conform coeficientului UEFA obținut în preliminariile precedente:

Urna 1: Țările de Jos, Germania, Anglia, Franța, Suedia, Spania, Norvegia, Italia, Danemarca

Urna 2: Belgia, Elveția, Austria, Islanda, Scoția, Rusia, Finlanda, Portugalia, Țara Galilor

Urna 3: Republica Cehă, Ucraina, Irlanda, Polonia, Slovenia, România, Serbia, Bosnia&Herțegovina, Irlanda de Nord

Urna 4: Slovacia, Ungaria, Belarus, Croația, Grecia, Albania, Macedonia de Nord, Israel, Azerbaijan

Urna 5: Turcia, Malta, Kosovo, Kazakhstan, Moldova, Cipru, Insulele Feroe, Georgia, Letonia

Urna 6: Muntenegru, Lituania, Estonia, Luxembourg, Armenia, Bulgaria.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.