Am citit, în dimineața zilei de luni, o știre despre un raport al analiștilor serviciilor secrete ale SUA despre cum va arăta lumea în 2040. Desigur că e vorba doar despre posibilități, însă, de fiecare dată în care citesc astfel de lucruri, îmi amintesc de surprinderea oamenilor din jurul meu la debutul pandemiei. Cei mai mulți parcă trăiau pe o altă planetă, pe care nu se poate întâmpla așa ceva sau nu s-au întâmplat lucruri similare vreodată.
Și atunci îmi pun întrebarea: după ce totul se va domoli, cam în cât timp vom uita că epidemiile sunt posibile, că boala nu poate fi scoasă definitiv din ecuație? Același lucru îl putem spune și despre conflictele armate. Deși în Vest nu am avut războaie în teritoriu de ceva vreme, am putea exclude posibilitatea ca în viitor să revenim la ele, deși probabil sub o altă formă?
Oamenii nu învață prea multe din istorie, asta deși sunt obligați să o studieze încă de mici. Îi acuzăm atât de mult pe cei tineri că sunt analfabeți funcțional, însă se poate spune despre mulți dintre cei aflați la vârstele a doua sau chiar a treia că sunt mai responsabili?
Nu vreau să vorbesc aici despre aceste categorii de vârstă la modul general, pentru că știu sigur că nu e cazul, însă atunci când vorbim de mase, putem constata ușor că cei mai mulți oameni refuză să se educe sau să își facă o minimă planificare în cursul vieții. Cumva, pe cei mai mulți, în secolul XXI, continuă să-i surprindă orice ajunge să se întâmple, deși probabil că s-a mai întâmplat de mii sau chiar milioane de ori în istorie.
Refuzul acesta al omului, care cumva se mândrește să fie „simplu”, să se educe câtuși de puțin devine cumplit de enervant pentru toți ceilalți, care se străduiesc cât de cât să își „facă temele” sau sunt rușinați atunci când sunt „prinși” că nu știu ceva. Asist de câteva zile la problema Filarmonicii, care se pune problema să fie salvată. Mulți știu că e „bine” să ai cultură și „rău” să nu ai, probabil își pun și la poza de profil de pe Facebook treaba cu „Salvați Filarmonica” dar cam…atât. Nu știu și poate nici nu vor ști vreodată care e Palatul Cultural.
Nu vreau să spun aici că ar trebui să fim toți experți în Haydn și Ceaikovski, nu despre asta e vorba. Putem fi buni la alte lucruri. Ceea ce vreau să spun e că ar trebui să încetăm să lăsăm viața să se „întâmple” și să ne surprindă de fiecare dată. Nu mai trăim în comunism și statul nu ne mai planifică viața într-o asemenea măsură. Ar fi deja timpul ca, după tradiția statelor dezvoltate, să punem mâna să aflăm lucruri, chiar dacă am terminat școala, și să ne planificăm puțin viața. Dacă nu există nici măcar o minimă curiozitate, atunci ne cam învârtim în cerc.
