Ne tăiem singuri craca…

În spatele orizontului verde care se întrezărește (oare) în depărtare,  bătălia pentru resurse, de orice fel ar fi ele, se duce la „baionetă“. De aceea mai toată lumea caută să-și asigure spatele pe o perioadă cât mai lungă. Cei fără caută furnizori cât mai avantajoși pentru ei, cum ar fi Ungaria în ce privește gazele rusești, iar alții, cum am fi noi, parcă nu avem o orientare fermă. Și (încă) mai avem atâtea resurse. Și minerale și energetice. Numai că există așa o presimțire, iar în unele cazuri chiar ceva mai mult, că un vânt risipitor amenință toate acestea. Ultimul exemplu este vânzarea Moldomin. Este drept compania se  afla în lichidare de zece ani. În cele din urmă ea a fost adjudecată, odată cu toate bunurile necesare exploatării rezervei de cupru din zăcământul Moldova Nouă, de către o compania turcească.  Rezervele de cupru ale companiei, concentrate în zonă  sunt estimate la circa 200 de milioane de tone, ceea ce ar însemna aproape 30% din rezervele naționale. Cuprul este un element care este cotat foarte bine pe toate bursele. El este un material folosit în mai toate industriile high-tech. Sigur, modul de exploatare la Moldova Nouă  era depășit. Însă în atâția ani se puteau găsi soluții de retehnologizare, în acord cu normele actuale de protecția mediului. În fond de ce o companie privată și-ar băga banii în ceva ce nu le va aduce profit? Un alt caz este cel al companiei Hidroelectrica. La acest moment se poate spune că este „perla coroanei“  dintre firmele pe care statul român le (mai) deține. Și cifra profiturilor este semnificativă în aceste vremuri de pandemie. În plus este și o resursă energetică eco, nepoluantă.  Alte țări se chinuie să facă noi hidrocentrale, iar la noi există intenția de a scoate un pachet  de acțiuni pe bursă, cu motivația de a face rost de bani pentru investiții. Cel puțin asta s-a spus. Însă, exemplele cum un pachet minoritar de acțiuni s-a tot „umflat“  și deținătorul a ajuns să facă politica companiei s-au mai… văzut. De aceea, de ce nu poate statul să investească o sumă pentru retehnologizări acolo unde este cazul?  În fond rețeta succesului este asigurată: toată lumea are nevoie de energie electrică. Desigur și de resurse minerale. Și cu profitul care revine, statul ar putea face niște drumuri, spitale sau școli. Cu bani proprii, nu din împrumuturi.  Altfel spus, am avea independență energetică, am avea o economie națională mai solidă,  dacă am exploata direct  aceste resurse.  Nu săriți în sus. În fond toate marile privatizări de la noi sunt, la o privire mai atentă… etatizări. Numai că proprietar nu mai e România, ci: Austria, Franța, Germania, Cehia, Italia. Desigur prin subsidiarele din România. La noi s-a bătut monedă și pe povestea cu statul este un „prost administrator“.  Așa că mai bine… privatizezi. Iar orizontul verde este posibil să fie o iluzie optică și să ne trezim într-o realitate cam albastră.   Adică să ne tăiem singuri  craca de sub picioare. Și să ajungem dependenți.