Deși la bază, cum se zice, primul cetățean al urbei este inginer silvic, asta cu brazii nu prea îi iese bine. Ultima oară, adică de Crăciunul trecut, am schimbat doi într-un sezon. Unul era așa de jigărit de parcă a fost dat așa, în bătaie de joc. De altfel acesta ajuns „vedetă“ pe mai toate posturile naționale de televiziune. În fine, pe 7 iulie, celelalte probleme fiind rezolvate, primarul nostru a găsit oportun să posteze pe pagina de socializare următoarele: „Nu, n-a venit Crăciunul, dar ne pregătim! Nu mai tăiem pădurea și… evităm eternele discuții! Am decis achiziționarea unui brad artificial. Unul frumos, de durată, din elemente demontabile, împodobit din belșug cu mii de luminițe cu leduri și alte ornamente, cu o înălțime de 20 de metri și o bază de 7 m, căruia îi este acordată o garanție de 10 ani! Acum doar probăm modelul la scară redus. Așteptăm opinii“. Au venit. Vă cam dați seama despre ce a fost vorba, în cele mai multe păreri. Iată că nu a trecut mult timp și acum, în plin val patru al pandemiei de Coronavirus, ideea a „eclozat“. Așa că va fi adăugat un act adițional la contractul de concesiune a iluminatului public în Arad. Este vorba de o firmă timișoreană, care a și dat soluția tehnică. Urmează votul în CLM Arad. Dar cum arată aproape 100.000 de euro, puși într-un brad de Crăciun, fie el și ecologic? Pentru varianta de brad cu elemente de iluminat incluse a fost solicitată o calculație de preț concesionarului sistemului de iluminat public din municipiul Arad. Acesta a transmis prin adresa nr. 70301/ 10.09.2021 datele tehnice și economice ce au rezultat din calculație, iar valoarea de realizare a bradului va fi de 83.959 Euro, fără TVA, respectiv 99. 911 Euro cu TVA .  Suma ne duce cu gândul la un preț psihologic , să nu scrie 100.000 de euro, ca să nu te ia cu leșin. Dar ce se spune în „rețetă“? În cadrul lucrărilor de iluminat festiv se confecționează bradul cu elemente de iluminat incluse, cu o înălțime de 19,8 metri , în valoare totală  de 99.911 Euro, inclusiv TVA. Se  are în vedere realizarea unui brad cu elemente de iluminat incluse cu următoarele  dimensiuni : înălțimea fără stea de 18,3 metri , înălțimea stelei de vârf 1,5 metri, înălțimea totală a bradului, cu elemente de iluminat incluse 19, 8 metri și diametrul la bază al bradului de 5,825 metri. Bradul cu elemente de iluminat incluse  va fi fixat pe o fundație supraterană și va fi realizat pe structură  cadru din oțel, vopsit  în câmp electrostatic. Instalația de iluminat va cuprinde un număr de 16.000 de LED-uri, 150 de bucăți de ornamente și 900 de globuri în trei variante de culoare. Greutatea totală a bradului cu elemente de iluminat incluse prezentate anterior, împreună cu fundația supraterană va fi de 20 tone. Așadar…kilogramul de brad ecologic ne va costa cinci euro. Desigur, dacă proiectul de hotărâre va trece de votul consilierilor municipali. Iar asta pare a fi o simplă formalitate.

Recomandările redacției