necsulescuConducerea celor de la Naţional Sebiş a întocmit o listă neagră pe care se află şapte nume. Unul dintre acestea este şi cel al lui Radu Necşulescu, aflat la un moment dat şi în vizorul UTA-ei. La 22 de ani, fotbalistul crescut de Universitatea Craiova se descurcă bine pe orice post la mijlocul terenului, în acest tur în tricoul Naţionalului el deprinzând şi tainele „închizătorului”. „Am jucat unde a fost nevoie de mine şi cred că m-am descurcat destul de bine. Aş vrea să se ştie că eu am fost cel care am cerut să plec, nu conducerea m-a pus pe lista de transferuri. Aş vrea să-mi închei conturile definitiv cu Sebişul, dar aş agreea şi un împrumut pe jumătate de an la o altă formaţie”, a precizat Necşulescu.
Acesta e dezamăgit de cele întâmplate pe malul Crişului Alb toamna trecută şi ar dori să aibă o soartă mai bună de la primăvară. „A fost greu din toate punctele de vedere în tur la Sebiş. Lotul nu a fost tocmai complet, am stat prost mai ales la capitolul fundaşi centrali. Practic, ne-am bazat doar pe doi în prima parte tot campionatul, dar au mai fost şi alte lipsuri. Am rămas fără bani de Sărbători, dar atmosfera se stricase chiar înainte de a pleca în vacanţă. Au fost destule nemulţumiri ce au provocat neînţelegeri şi între noi, jucătorii, într-un cuvânt s-au adunat destul de multe lucruri negative la Sebiş”, ne-a mai mărturisit tânărul mijlocaş.
Având numai cuvinte de apreciere la adresa antrenorului său, Radu Necşulescu consideră că problemele clubului apar din afara vestiarului: „Poziţia echipei în clasament ar fi mai bună dacă totul ar depinde de jucători şi antrenori. Roland Nagy chiar este un tehnician bun şi un om extraordinar. Din păcate, există alte cauze pentru care suntem unde suntem. Fără profesionalism la toate nivelurile nu ne putem îndeplini obiectivele”.
În fine, talentatul mijlocaş doreşte să-şi clarifice cât mai repede statutul, fără să aştepte reunirea lotului. „Am înţeles că echipa se va întoarce din vacanţă în luna februarie, eu trebuie să-mi clarific situaţia înainte de această dată. Altfel, îmi va fi greu să-mi găsesc o altă formaţie. Vă daţi seama că m-aş bucura enorm să fiu chemat la UTA, să-mi demonstrez valoarea acolo, dar aş accepta un contract şi la o echipă dintr-un eşalon inferior. La Sebiş, însă, nu aş mai dori să contnui”, a concluzionat Necşulescu, care mai are contract cu „alb-albaştri” până în vara anului viitor.

Recomandările redacției