Anul acesta, celebra sărbătoare câmpenească organizată pe Valea Tăcășele, din satul Avram Iancu, comuna Vârfurile – Nedeia de la Tăcășele se va ține duminică, 7 iulie, adică în a doua duminică după Rusalii, conform tradiţiei străvechi. Nedeia, ajunsă la peste nouăzeci de ediții, constituie un prilej de a organiza o sărbătoare a portului, cântecului şi jocului popular, dar în acelaşi timp şi un prilej de târg, pentru comercializarea produsele locale: minunate lucrături de artă populară locală dar și a produselor agro-alimentare (sută la sută ecologice!) din zonă. Ți­nută totdeauna duminica, în ultimii ani sărbătoarea s-a extins puțin, tineretul începând petrecerea încă din seara anterioară, adică din seara zilei de sâmbătă. Sărbătoarea a fost ocazia unor concursuri între agricultori – în special crescători de animale dar și o etapă a unui festival-concurs de folclor, extrem de apreciat de spectatorii veniți în număr mare atât din zonele învecinate cât și din județele învecinate. Beneficiind de un cadru natural deosebit – dar și de unele facilități reali­zate de administrația din Vîrfurile – Nedeia de la Tăcășele va fi și anul acesta un prilej de a prezenta frumosul folclor din zonă.

Recomandările redacției