La 15 ani de la decesul celebrului solist de muzică populară Liviu Vasilică, fiul, Florin, şi nepotul, Daniel, fac furori pe scenă, dovadă că aşchia nu sare departe de trunchi, scrie Click.
Florin Vasilică (36 ani) a postat pe conturile sociale o fotografie în care apare alături de fiul lui, Leonard Florin Daniel Vasilică, în vârstă de 17 ani, prilej cu care şi-a exprimat mândria faţă de băiatul care îi seamănă leit. Adolescentul cântă, alături de tatăl lui, de la vârsta de 6 ani, atât la evenimente, cât şi la emisiuni de televiziune: „Fiul meu are muzica în sânge. E elev în clasa a Xll-a la Colegiul «Alexandru Ioan Cuza”» din Alexandria. Pe 29 august va împlini 18 ani. Soţia mea, Mădălina, l-a născut pe fiul nostru chiar de ziua ei de naştere. În plus, pe 29 august, este şi sărbătoare religioasă, dar şi ziua de naştere a lui Michael Jackson. Nu-l forţez, procedez cu el aşa cum a făcut şi tatăl meu. Poate dacă m-ar fi forţat nu mer­geam pe drumul ăsta. Tata m-a învăţat de mic să mun­cesc şi să câştig bani”, a declarat Florin Vasilică, fiul regretatului solist Liviu Vasilică.
Anul acesta, Florin îşi va lăsa fiul să se ocupe mai mult de examene: „Fiul meu are o cameră echipată cu tot ce trebuie, cu pupitru de mixaj, are şi studioul meu, că eu cui să-l las? Dar anul acesta îl las să se ocupe de Bacalaureat. Încă nu s-a decis la ce facultate să se înscrie”.
Acesta e un familist convins: „Familia este cea mai mare împlinire a mea. Când vin acasă după zile întregi de cântări şi deschid uşa se dă un reset complet. So­ţia şi fiul sunt totul, cea mai mare rea­li­zare a mea. Sunt împlinit din toate punc- ­tele de vedere. Dacă ai o familie care te susţine şi o carieră frumoasă, e tot ce poate să îţi dea Dumnezeu! Îi mulţumesc în fiecare zi! Pentru mine a fost cel mai bun an din carieră”, a completat artistul.

Recomandările redacției