Vă reamintim că doar până în 15 aprilie mai pot fi trimise lucrări pentru Concursul de Fotografie intitulat „Nevertebratele din Parcul Naţional Lunca Mureşului” organizat de catre Parcul Natural Lunca Muresului în colaborare cu Foto Club Arad. Jurizarea fotografiilor se va face până la sfârşitul lunii aprilie, urmând a fi organizată o expoziţie al cărei vernisaj va avea loc în luna mai a acestui an.
„Oricine a împlinit 14 ani se poate înscrie la concurs, cu un număr maxim de 10 lucrări, care nu au mai fost expuse sau publicate niciodată. Din totalul fotografiilor înscrise în concurs, pe baza criteriilor de jurizare, juriul va selecţiona cele mai reuşite 50 de lucrări, acceptate pentru expoziţie, care vor fi reproduse într-un album foto tipărit în 1.000 de exemplare” declară organizatorii.
Premiul I va fi în valoare de 800 de lei, premiul II de 600 lei, premiul III de 400 lei. Vor fi acordate şi două menţiuni şi un premiu special, fiecare în valoare de 100 de lei. La acestea se adaugă şi două premii oferite de SinPro care constau în două genţi foto.

Actualitate 170
O femeie din Timișoara a fost arsă de vie de soțul ei. Acesta și-a recunoscut crima, după ce inițial declarase că soția s-a ars la grătar
citește mai mult »