„Nici măcar Ceaușescu, în iureșul lui anticultural, nu a avut ideea de a reduce numărul posturilor sau de a desființa Filarmonica“ – Sorina Munteanu, una dintre cele mai mari soprane pe care le-a dat Aradul vreodată

0
5075

Pentru oamenii de cultură din întreaga ţară numele Sorinei Munteanu reprezintă un reper, soprana născută în judeţul Arad fiind desemnată în anul 2010 cea mai bună din România. Anvergura personalităţii sopranei arădene a depăşit însă cu mult graniţele ţării, fiind des întâlnită pe marile scene ale lumii.

Personalitate puternică, fire vulcanică, în spatele căreia se ascunde însă o sensibilitate aparte, artistă desăvârşită şi caracter de neînduplecat, Sorina Munteanu nu putea rămâne indiferentă la problemele cu care se confruntă una dintre cele mai apreciate instituții de cultură din România. „Reducerea numărului de angajați al Filarmonicii din Arad, asta este: un boicot îndreptat împotriva culturii și împotriva  cetățenilor acestui județ. Nici măcar Ceaușescu, în iureșul lui anticultural, nu a avut ideea de a reduce numărul posturilor sau de a desființa Filarmonica.

Trebuie să vă aduc la cunoștință, ceea ce știu sigur după mai bine de 20 de ani de carieră internațională, și anume, că nici o instituție de spectacole sau concerte în această lume, nu este auto eficientă financiar.

Din moment ce fondurile sunt insuficiente, am  putea spune mai degrabă că Primăria, care este administratorul orașului ( să nu uităm asta), nu este eficientă și deci, nu își face treaba“, sunt doar câteva din ideile scrisorii deschise pe care marea solistă internațională a adresat-o conducerii Primăriei Arad.

Mai jos vă redăm întreaga scrisoare:  

                                             

„Scrisoare deschisă

         Una dintre cele mai importante instituții de cultură din țară, Filarmonica din Arad, cea în care am avut onoarea de a fi prima data angajată de maestrul Doru Șerban, dirijorul care a rămas o legendă în conștiința publicului arădean, a cărui moștenire muzicală o continuă cu talent maestrul Rădoiaș, este, alături de teatrul Ioan Slavici o emblemă a orașului Arad.

         Am crescut alături de acest templu al muzicii încă de pe băncile școlii, atunci când asistam la concertele săptămânale, și pot spune că datorez muzicienilor care mi-au fost colegi mai târziu în cor sau maeștrilor dirijori o bună parte din știința cântului care m-a dus pe scenele lumii și a contribuit la cariera mea națională și internațională.

         Cu doar 36 de oameni în cor și 48 în orchestră, Filarmonica din Arad face minuni, în efortul de a susține constant un număr de 60 – 70 de concerte anuale. Demersul lor artistic este de apreciat și de sprijinit, nicidecum de boicotat, pentru că reducerea numărului de angajați al Filarmonicii din Arad, asta este. Un boicot îndreptat împotriva culturii și împotriva  cetățenilor acestui județ. Nici măcar Ceaușescu, în iureșul lui anticultural, nu a avut ideea de a reduce numărul posturilor sau de a desființa Filarmonica.

         Trebuie să vă aduc la cunoștință, ceea ce știu sigur după mai bine de 20 de ani de carieră internațională, și anume, că nici o instituție de spectacole sau concerte în această lume, nu este auto eficientă financiar.

         Din moment ce fondurile sunt insuficiente, am  putea spune mai degrabă, că Primăria care este administratorul orașului ( să nu uităm asta) nu este eficientă și  deci, nu își face treaba.

         Primarul trebuie să vegheze la păstrarea în bune condiții a tot ce este avuția acestui oraș, și să îl dezvolte, nicidecum să reducă instituțiile la imposibilitatea de a funcționa. Să reduci posturile înseamnă să dai afară personal cu înaltă calificare, indispensabil programului de muncă.

         Un muzician, un artist nu se obține în urma unui curs de calificare de câteva luni, el devine astfel muncind și studiind decenii . Ar fi bine daca ar fi așa și in cazul politicienilor. Probabil că nu ne-am mai confrunta cu astfel de situații.

         Până la urmă este vorba de bunăvoința de a-ți face treaba pentru care ești plătit.

         Artiștii Filarmonicii, chiar și în pandemie au dat concerte de câte ori li s-a permis. Datoria Primăriei fata de oraș este sa găsească soluții ca Filarmonica să funcționeze în continuare la maximum, și să sprijine activitatea acesteia, pentru bunăstarea sufletească a cetățenilor.

         Arătați-ne domnule primar, că iubiți orașul care v-a ales și că îi prețuiți pe toți cetățenii acestuia.

Cu toata stima și considerația, Silvia Sorina Munteanu – Doctor în Muzică; Prim solista Operei Naționale București; Lector universitar  Universitatea de Vest Timișoara – CETĂȚEAN AL ARADULUI“.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.