ambulMinisterul Sănătăţii a distribuit 37 de ambulanţe în mai multe judeţe din ţară, însă Aradul nu a beneficiat de nici una. Ministrul Sănătăţii a predat luni, la Cluj, un număr de 37 de ambulanţe care vor fi utilizate de serviciile de profil din 15 judeţe ale ţării.

Aceste ambulanţe vor înlocui cele mai vechi maşini de la serviciile judeţene de ambulanţă. „Ştiu cât de important este ca ambulanţele să fie moderne, pentru că acest lucru se traduce în salvarea de vieţi. Oricât de inimoşi ar fi, de bine intenţionaţi şi de harnici, oamenii care lucrează în serviciul de ambulanţă trebuie să aibă şi dotările necesare pentru a-şi face treaba. Până la sfârşitul anului vom mai livra încă 143 de ambulanţe”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Cele 15 judeţe care au primit noile ambulanţe sunt: Bacău, Brăila, Botoşani, Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Maramureş, Neamţ, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Gorj, Vrancea, Vaslui şi Olt.

Ambulanţele au fost repartizate de la Cluj-Napoca, deoarece firma care le-a echipat are sediul în comuna Gilău, judeţul Cluj. Costul unei ambulanţe este de 63.000 de euro plus TVA, iar valoarea totală a acestui program este de 92 milioane de lei, din fonduri ale Ministerului Sănătăţii.

 

Recomandările redacției