Peste 100 de unități particulare de învățământ din România și-au oferit sprijinul de a școlariza gratuit, pe perioada refugiului în țara noastra, copiii ucraineni și de a ajuta familiile acestora, potrivit unui mesaj publicat de pagina de Facebook de Asociația Școlilor Particulare.

Cele peste 100 de unități particulare de învățământ sunt din Adjud, București, Balotești, Bacău, Buftea, Galați, Baia-Mare, Ilfov, Cluj-Napoca, Bistrița, Călărași, Craiova, Carcea, Constanța, Iași, Satu Mare, Sibiu, Târgoviște, Reghin, Ploiești, Popești Leordeni, Slatina, Timișoara și Voluntari, potrivit comunicatului.

Acestea și-au oferit sprijinul de a școlariza gratuit, pe perioada refugiului în România, copiii ucraineni. De asemenea, „oferim sprijin și familiilor acestor copii, prin cazare sau loc de muncă, pentru ca acești părinți să le poată oferi copiilor un trai cât mai normal și stabil”, potrivit anunțului.

ASP mai anunță că școlile vor „constitui și centre de colectare a ajutoarelor umanitare pentru cetățenii ucraineni: haine, alimente, medicamente (perfuzoare, ser fiziologic, calmante (algocalmin, nurofen, ibuprofen), antibiotice (ampicilina), garouri, pansamente, tifon), produse de igienă și produse pentru bebeluși”.

Din păcate, în județul Arad, până la ora publicării articolului, nici o scoală sau grădiniță, particulară sau de stat, nu și-a manifetat dorința de a caza și a educa gratuit copiii veniți din Ucraina . Cu toate că există instituții de învățământ care beneficiază de internate sau spații suficient de mari pentru a se organiza astfel de locuri pentru primirea mamelor cu copii. Doar câteva școli au organizat centre de colectare pentru alimente sau îmbrăcăminte.

Recomandările redacției