A fost runda derby-urilor zonale în Liga 4-a Arad, însă două dintre ele, cele de la Sântana și Crișul au fost dezechilibrate. Al treilea, însă, s-a jucat pe muchie de cuțit, combatantele împărțindu-și la final punctele.
Partida a avut un ritm bun, alert, dar cu puține faze de poartă. Puie a fost aproape de deschiderea scorului, după ce l-a driblat inclusiv și pe Rusu, dar a fost blocat de Wild. De cealaltă parte, Arsene a nimerit bara în urma unui șut bun. Tot în contul oaspeților și-a trecut o bară și Murakami, care a vrut să centreze, dar a imprimat balonului un alt efect. Gazdele au replicat printr-o lovitură de cap respinsă însă cu un reflex foarte bun de Rusu, iar confruntarea s-a terminat așa cum a început.
Nădlăcanii rămân neînvinși pe teren propriu în acest sezon și mai pun un punct la păstrare. „A fost un meci între două echipe care și-au văzut de joc, fiecare dintre noi având ocaziile sale de a reuși să înscrie și să obțină victoria. Nu a mai fost derby-ul de altădată, lucrurile s-au mai liniștit, ne-am văzut de fiecare de meci și vreau să le urez multă baftă în continuare pecicanilor. Pentru noi este un rezultat bun, având în vedere ce echipă și pretenții are Pecica, la urma urmei a fost un meci de zero la zero”, a declarat Rudolf Lakatoș, antrenorul gazdelor.
De cealaltă parte, Dorel Mutică
s-a arătat nemulțumit de felul în care jucătorii săi s-au prezentat la această partidă. „A fost cel mai slab meci pe care l-am făcut în acest campionat, fără discuție. Dacă în confruntarea cu Păulișul am putut să spun că a fost un accident, de această dată chiar am jucat foarte slab. Am părut ca o echipă ce s-a adunat doar în dimineata meciului, care nu se antrenează, chiar dacă în această săptămână am făcut o pregătire foarte bună și mă așteptam la cu totul altceva. Parcă băieții nu mai știau să paseze, nu se mai găseau pe teren, nu ne-a ieșit absolut nimic, chiar dacă am nimerit de două ori bara. Consider că trebuia să avem patru puncte în plus, dacă învingeam Păulișul și Nădlacul. Acum eram la trei puncte în spatele celor de la Criș, acolo unde consider că ar trebui să fim având în vedere valoarea lotului. Însă, nu găsesc explicații pentru prestația din acest meci, o voi face de luni încolo. Și, așa cum se spune în fotbal, avem șansa să ne revanșăm săptămâna și să arătăm altceva. E adevărat și că am întâlnit și o echipă foarte bine pusă la punct, care a fost interesată de meci, a pus mingea jos, a pasat, a avut ocaziile ei”.
Formații:
Victoria Nădlac: Pătean – Taloș, Luculescu, Moț, Nagy – Coriteac, Gabor, Gyebnar (Bozian – min. 62) – Bălaș, Puie, Lakatoș.
Progresul Pecica: Rusu – Ponta (Șiclovan – min. 87), Petrache, Wild, V. Fritea – Coșa, Popa, R. Fritea (Marinescu – min. 74), Vlad (Murakami – min. 46) – Arsene, Măgulean.
Arbitri: Tudor Jurcă – Sergiu Burcă, Silviu Mocanu.
Observatori: Doru Herțeg, Ovidiu Coman.

Recomandările redacției