Nick Kyrgios nu merge la US Open

0
165

Nick Kyrgios (25 de ani, 40 ATP) a anunțat că nu va participa la ediția din acest an a US Open, punând decizia pe seama riscului de infectare cu virusul COVID-19.
Australianul a postat un videoclip în care își expune motivele pentru retragerea de la turneul de Mare Șlem american, programat să înceapă pe 31 august.
„Nu voi juca la US Open în acest an. Mă doare inima să nu fiu acolo, să nu concurez într-una dintre cele mai tari arene ale sportului, stadionul Arthur Ashe. Dar rămân în afara turneului pentru oameni, pentru australienii mei, pentru sutele și miile de americani care și-au pierdut viața. Pentru voi toți”, a spus Kyrgios.
Kyrgios devine astfel al doilea jucător australian de top care anunță că nu va fi prezent la US Open. Ashleigh Barty, liderul clasamentului WTA, a anunțat în urmă cu câteva zile că nu va participa la turneul american din cauza pandemiei de coronavirus.
Sursa: gsp.ro 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.