Nicolae Ioțcu a fost eliberat din închisoare!

0
967

Nicolae Ioțcu a fost eliberat din închisoare, beneficiind de Legea recursului compensatoriu, astfel că pedeapsa i-a fost redusă cu mai bine de o sută de zile. Pentru că și-a ispășit pedeapsa în condiții improprii, i-a fost redusă durata de executare a pedepsei. Inițial, el a fost încarcerat în Penitenciarul Arad, ulterior fiind transferat la Penitenciarul de pe strada Popa Șapcă din Timișoara. 

Curtea de Apel Timișoara l-a condamnat pe fostul președinte al CJA în luna iunie a anului 2017 la patru ani de închisoare. La sfârșitul lunii martie 2017, Ioțcu a fost condamnat de Tribunalul Timiș la patru ani de închisoare cu executare, în timp ce ceilalţi doi inculpaţi din dosar au primit pedepse cu suspendare. Alin Pătrașcu (administratorul societății SC Medicare Tehnics) și Adrian Nedelciu (fost director executiv în cadrul Direcției Tehnice Investiții din CJA) au primit un an şi nouă luni cu suspendate, respectiv doi ani cu suspendare sub supraveghere. De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor de 35.000 de lei şi 10.000 de euro.

Fostul președinte CJA, Nicolae Ioţcu, Adrian Nedelciu, director executiv al Direcţiei Tehnice Investiţii din cadrul CJA, şi Alin Mircea Pătrașcu, administratorul societăţii Medicare Technics SA au fost trimiși în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupție, în luna august 2015. Ioţcu şi Nedelciu erau acuzaţi de trafic de influenţă, în timp ce, Pătrașcu de săvârșirea a două infracţiuni de cumpărare de influenţă.

Potrivit anchetatorilor, în cursul anului 2012, Ioțcu ar fi pretins de la Pătrașcu, administrator al unei societăți comerciale, suma de 40.000 de euro pentru a-și exercita influența în cadrul procedurii organizate la nivelul Consiliului Județean Arad pentru atribuirea preferențială a unui contract de achiziție publică referitor la „Furnizarea în leasing de echipamente medicale pentru dotarea Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad“, în valoare de 1.600.000 de euro. De asemenea, tot atunci, Nedelciu, în calitate de director executiv al Direcției Tehnice Investiții în cadrul Consiliului Județean Arad ar fi acceptat promisiunea remiterii de către Pătrașcu a unor sume de bani pentru a determina funcționari din subordine să atribuie preferențial contractul respectiv.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.