iotcu2-576x480După cum am anunțat și în alt număr al ziarului, administrația județeană are în plan să se retragă din Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România. Decizia nu are la bază doar rațiuni economice, de altfel întemeiate și acestea, în condițiile în care, contribuția Consiliului Județean la uniune este de 78.500 de lei.

 

Retragerea din uniune este „un semnal de alarmă“ – susține conducerea Consiliului Județen, în condițiile în care, UNCJR nu a promovat interesele județului.Mai precis vorbim de lipsa de implicare în problema împărțirii banilor de la buget.

Totuși, deocadată, pe motiv că retragerea din uniune mai trebuie discutată, proiect de hotărâre ce viza această temă a fost amânat pentru o ședință viitoare a Consiliului Județean. „Am amânat proiectul pentru că trebuie să mai avem discuții în cadrul Consiliului Județean, eu fiind plecat cât proiectul a fost la transparență. Consider că Uniunea Consiliilor Județene nu are o activitate foarte bună și că noi plătim o cotizație, pentru care nu am văzut foarte multe lucruri. Eventual pachete și cadouri acordate primului ministru, a șefilor Camerei Deputaților și Senatului și aș putea contina. Cred că nu acesta este modul în care trebuie să se lucreze, nu am văzut nicio poziție a Uniunii față de diminuarea bugetelor unor județe. Mă refer la Arad. Județul nostru are un buget mai mic cu 21 de milioane de lei decât anul trecut. Ni s-au dat puțini bani, printr-o formulă inventată, iar fondurile au ajuns în alte părți ale țării. Acesta este deci un semnal de alarmă pentru că uniunea ar trebui să aibă un rol activ pentru promovarea intereselor consiliilor județene“, a spus președintele CJA, Nicolae Ioțcu.

Șeful CJA este convins că subiectul va stârni discuții, dar spune că își susține punctul de vedere pentru proiectul ce deocamdată a fost amânat. „Vor fi discuții legate de apartenența noastră la o asociație. Eu am ales să trag un semnal de alarmă și știu că vor fi opinii pe această temă. Îmi mențin proiectul, acesta fiind acum doar amânat“, a conchis Nicolae Ioțcu.

 

  • Cetatean spune:

    UNCJ este partasa la modul de impartire al bugetului. A nu se uita ca majoritatea CJ sunt conduse de PSD-isti, asa ca, si UNCJ trage spuza pe judetele mai sarace, dominate de acest partid

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției